În rugăciune, însemnătatea are nu durata în timp, ci intensitatea. Să vă rugaţi fie şi numai cinci minute, dar să vă dăruiţi lui Dumnezeu cu iubire şi dor fierbinte. Unul se poate ruga o noapte întreagă, iar altul numai cinci minute, şi această rugăciune de cinci minute să fie mai înaltă. De bună seamă, aceasta este o taină, dar aşa este. Ascultaţi-mă, copiii mei, să vă dau un exemplu.

Un monah călătorea prin pustie şi a întâlnit un alt monah. S-au salutat.

– De unde vii? îi zice.

– Din satul cutare.

– Cum petreceţi acolo?

– E o secetă cumplită. Suntem necăjiţi.

– Ei, şi ce-aţi făcut? V-aţi rugat?

– Da.

– A plouat?

– N-a plouat.

– Se pare că nu v-aţi rugat cum trebuie. Să facem şi aici o rugăciune către Dumnezeu, să ne ajute.

Şi, aşa cum erau acolo, au început să se roage. Îndată a venit un norişor care s-a mărit, s-a întunecat, a coborât şi, iată! A slobozit multă ploaie. Ce se făcuse? Rugăciune adevărată. Puţină rugăciune s-a făcut şi a plouat. Însemnătatea intensităţii.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 218-219)