Cârtitorul, când i se porunceşte, grăieşte împotrivă; la lucru este netrebnic şi niciodată nu are dar, că este şi leneş, iar lenevirea şi cârtirea sunt unite împreună. Deci, tot leneşul va cădea în rele, după spusa Scripturii: „Leneşul, trimiţându-se în cale, leu este în cărări şi ucigaş în uliţe”. Cârtitorul totdeauna se ceartă; dacă i se va porunci să facă vreun lucru, cârteşte şi îndată răzvrăteşte şi pe alţii. „De ce aceasta?”. „De ce aceea?”. „Nu este acest lucru de folos!”. Dacă se va trimite la drum, zice că mari vătămări suferă. Dacă îl vor scula pentru cântarea de psalmi, se mânie; dacă la priveghere, pune motiv că-l doare stomacul şi capul. Dacă îl sfătuieşti, zice: „Pe tine te sfătuieşte, iar pentru mine cum voieşte Dumnezeu”. Dacă îl înveţi ceva, zice: „O, de ai şti tu precum ştiu eu!”. Niciodată nu face singur vreun lucru, ci numai ajutat de altul. Tot lucrul cârtitorului este neiscusit şi netrebnic şi la toată fapta bună este neîndemnatic.

Cârtitorul în odihnă se bucură, iar în reaua pătimire nu se veseleşte. Cârtitorul de mese se bucură şi la postire îi este urât. Cârtitorul şi leneşul se obişnuiesc şi a şopti şi ştiu să scoată şi vorbe. Unul ca acesta în multe chipuri şi mult viclean este, iar în cuvântări nebiruit. Unul ca acesta totdeauna pe unul către altul cleveteşte. În faceri de bine cârtitorul este posomorât, spre primirea străinilor neîndemânatic, în dragoste faţarnic şi în duşmănie viteaz.
Pentru aceea, fraţilor, să nu cârtim când ni se porunceşte, nici împotrivă să vorbim sau în cuvinte să ne îndreptăm, ca şi cum am fi ştiut mai mult!

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături vol I, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 83-84)