Numai tâlcuirea optimistă a parabolei vieţii poate mulţumi sufletul omului. Orice câine flămând are o filozofie pesimistă. Doar asceţii creştini flămânzi au ţinut totdeauna la tâlcuirea optimistă a parabolei vieţii.

Demnitatea omului stă în a fi întotdeauna optimist, fără a lua în seamă situaţia lui din lumea aceasta. Zi după zi şi noapte după noapte, lumea de aici slăbeşte optimismul, însă razele tainice din lumea de acolo îl înviorează.

Optimismul ori pesimismul unui om nu stă în legătură cu starea lui, de sătul sau flămând, ci cu numărul şi calitatea lumilor pe care le poate pătrunde cu viziunea sa. Cine vede numai această lume materială şi nici o alta mai mult, fie că este sătul sau flămând, el trebuie să fie pesimist. Dar cine vede mai multe lumi mai bune decât aceasta, acela nu poate să nu fie optimist, fie că este sătul sau flămând.

(Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 95-96)