Pentru creştin există doar două pricini de tristeţe

Să ne întristăm aşadar nu atunci când suntem vătămaţi, ci când vătămăm; nu când suntem nedreptăţii, ci când nedreptăţim; nu când suntem îndureraţi, ci când provocăm durere.

Dacă ai săvârşit crimă sau desfrâu sau alt păcat de moarte care nu te lasă să intri în împărăţia cerurilor, atunci să te întristezi şi să plângi. Însă dacă, cu harul lui Dumnezeu, n-ai făcut asemenea fapte, de ce te tulburi şt te vaiţi la primul necaz care te-a cuprins? Dumnezeu nu ne-a dat simţământul tristeţii ca să-l folosim nesăbuit, nepotrivit, ci atunci când trebuie şi când ne este de folos.

Să ne întristăm aşadar nu atunci când suntem vătămaţi, ci când vătămăm; nu când suntem nedreptăţii, ci când nedreptăţim; nu când suntem îndureraţi, ci când provocăm durere. Aşa a întocmit Ziditorul nostru. Noi însă facem lucrurile pe dos: îi vătămăm pe ceilalţi fără mustrări de conştiinţă. Iar când suntem vătămaţi ne tulburăm, deznădăjduim, uneori suntem gata chiar să ne sinucidem.

Trebuie să înţelegem bine: pentru creştin există doar două pricini de tristeţe. Prima, când se împotriveşte lui Dumnezeu, adică atunci când lucrează împotriva voii sfinte a Acestuia; şi a doua, când îl vede pe aproapele său împotrivindu-se lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 30-31)

De la același autor

Ultimele din categorie