Cu răbdarea, treci marea vieții
Drumul care-i călăuzește pe călători către cetatea Raiului este în întregime presărat cu ghimpi; cei ce călătoresc pe el vor sângera.
Ce este un creștin? Ce trebuie el să aibă? Desigur, trebuie să aibă multă răbdare în toate. Drumul care-i călăuzește pe călători către cetatea Raiului este în întregime presărat cu ghimpi; cei ce călătoresc pe el vor sângera.
Dar nădejdea de a se bucura de frumusețile Raiului întrece orice și-i umple pe cei ce călătoresc într-acolo cu răbdare ‒ așa precum cei 40 de mucenici au spus când au fost aruncați într-un lac înghețat: „Iarna este amară, dar Raiul e dulce; gerul e dureros, dar încântarea Raiului va fi plină de dulceață”. Fie ca Atotbunul Dumnezeu să ne numere și pe noi, păcătoșii, dimpreună cu cei ce se ostenesc și sunt greu împovărați, spre a ne dărui veșnica odihnă. Amin.
(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 46)
„Dacă ne rugăm tot timpul, când ne mai ocupăm de treburile zilnice?”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro