Pravila Sobornicească a Sfintei Biserici a Răsăritului

Cuvinte duhovnicești

Pravila Sobornicească a Sfintei Biserici a Răsăritului

    • Pravila Sobornicească a Sfintei Biserici a Răsăritului
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Egumenul şi toţi fraţii sunt datori să se afle întotdeauna la soborniceasca Pravilă Bisericească, fiecare după rânduiala sa, în mantii şi în rase şi în camilafce, şi niciodată să nu rămână cineva în afară de la aceasta fară de vreo binecuvântată pricină, precum boala sau ascultarea cea de nevoie.

Pravila Sobornicească a Sfintei Biserici a Răsăritului — Vecernia, Pavecerniţa, Polunoşniţa, Utrenia, Ceasurile şi dumnezeiasca Liturghie, aşijderea privegherile de toată noaptea cu citiri la toate sărbătorile împărăteşti și ale Născătoarei de Dumnezeu, şi la cele ale sfinţilor celor mari, iar la sărbătorile mai mici, polieleu şi slavoslovie, iarăşi cu citiri, şi toată cealaltă rânduială şi urmare bisericească cu datorie este în această mănăstire a noastră să se săvârşească întru totul neclintit şi fară lăsare, fără de orice grăbire, la vremea sa, după Tipicul sobornicesc, precum ne-am deprins în Sfântul Munte al Athosului. La toate acestea cu datorie este a se pomeni neschimbat, după rânduiala şi Tipicul Sfintei Biserici, ctitorii şi făcătorii de bine ai sfintei mănăstiri, cei vii şi cei răposaţi. Egumenul şi toţi fraţii sunt datori să se afle întotdeauna la soborniceasca Pravilă Bisericească, fiecare după rânduiala sa, în mantii şi în rase şi în camilafce, şi niciodată să nu rămână cineva în afară de la aceasta fară de vreo binecuvântată pricină, precum boala sau ascultarea cea de nevoie. Dacă însă careva dintre fraţi nu s-ar fi aflat la Pravila Bisericească, egumenul este dator să facă pentru aceasta întrebare în trapeză, înaintea tuturor fraţilor. Şi dacă nu va arăta pricină binecuvântată, egumenul este dator, împreună cu obişnuita sa duhovnicească dojenire de cuvinte, să-i dea acelui frate cuvenitul canon cu mătănii înaintea a toată trapeza sau cu nemâncarea în ziua aceea.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 124)

Citește despre: