Preoții ne apropie de Hristos

Cuvinte duhovnicești

Preoții ne apropie de Hristos

    • Preoții ne apropie de Hristos
      Preoții ne apropie de Hristos

      Preoții ne apropie de Hristos

Părinţii ne-au născut din sânge şi din voinţa trupului; preoţii însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite naşteri din nou, ai libertății celei adevărate și ai înfierii după har.

Preoţii sunt aceia cărora li s-a încredinţat zămislirea noastră cea duhovnicească; ei sunt aceia cărora li s-a dat să ne nască prin botez. Prin preoţi ne îmbrăcăm în Hristos; prin preoţi suntem îngropaţi împreună cu Fiul lui Dumnezeu; prin preoţi ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos. Prin urmare, e drept ca preoţii să fie pentru noi nu numai mai înfricoşători decât marii demnitari şi decât împăraţii, dar mai cinstiţi şi mai iubiţi chiar decât părinţii. Părinţii ne-au născut din sânge şi din voinţa trupului; preoţii însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite naşteri din nou, ai libertății celei adevărate și ai înfierii după har.

Dacă cei cărora li s-a încredinţat conducerea statelor au dus la pieire şi statele ce li s-au încredinţat spre conducere şi s-au pierdut şi pe ei, dacă n-au fost oameni pricepuţi şi cu mintea foarte ascuţită, câtă pricepere şi câtă putere, şi personală, şi de sus, crezi oare că trebuie să aibă, ca să nu greşească, cel care a fost învrednicit să împodobească pe Mireasa lui Hristos?

(Sfântul Ioan Gură de AurDespre Preoție, traducere de Dumitru Fecioru, Editura Sophia, 2004, pp. 78-81)