De multe ori, puterea și slava Domnului sunt necunoscute pentru ochii noștri

O pasăre viețuiește în pădure și nu vede pădurea. Peștele înoată în apă și nu vede apa. Cârtița viețuiește în pământ și nu vede pământul. Cu adevărat, asemănarea omului cu păsările, peștii și cârtițele este grozav de tristă. Oamenii, ca și animalele, nu dau atenție la ceea ce există cu supraabundență, ci își deschid ochii asupra a ceea ce este rar sau excepțional.

Aș vrea, dacă s-ar putea, să fac muzicanți din piatră, dănțuitori din nisipul lacului și cântăreți din frunzele tuturor copacilor din munți, astfel încât aceștia să mă poată ajuta să-L slăvesc pe Domnul – și astfel încât glasul pământului să poată fi auzit în mijlocul cetelor îngerești!

Fiii oamenilor se îmbuibă la masa Stăpânului absent și nu cântă pentru nimeni în afara lor înșiși și pentru gurile lor pline care, în cele din urmă se vor întoarce în țărână.

Cumplit de tristă este orbirea fiiilor oamenilor, care nu văd puterea și slava Domnului. O pasăre viețuiește în pădure și nu vede pădurea. Peștele înoată în apă și nu vede apa. Cârtița viețuiește în pământ și nu vede pământul. Cu adevărat, asemănarea omului cu păsările, peștii și cârtițele este grozav de tristă. Oamenii, ca și animalele, nu dau atenție la ceea ce există cu supraabundență, ci își deschid ochii asupra a ceea ce este rar sau excepțional.

Există o supraabundență de Tine, o, Doamne, răsuflarea mea, de aceea oamenii nu Te văd. Tu ești mult prea vădit, o, Doamne, suspinul meu, și de aceea atenția oamenilor e abătută de la Tine și îndreptată spre urșii polari, spre rarități aflate la distanță.

Tu Îi slujești pe slujitorii Tăi prea mult, dulcea mea credincioșie, de aceea Tu ești supus disprețului. Tu Te ridici spre a aprinde soarele deasupra lacului prea devreme, de aceea somnoroșii nu Te pot suporta. Tu ești prea râvnitor în a aprinde lămpile de veghe pe bolta cerului noaptea, râvnirea mea neîntrecută, iar inima cea leneșă a oamenilor grăiește mai mult despre un slujitor indolent decât despre râvnă.

O, dragostea mea, aș vrea să-i pot face pe toți locuitorii pământului, apei și văzduhului să Îți psalmodieze imne Ție! Aș vrea să pot stinge lepra de pe fața pământului și să preschimb această lume desfrânată la fecioria cea dintâi a ei, cu care Tu ai creat-o! Cu adevărat, Dumnezeul meu, Tu ești tot atât de măreț cu sau fără lume. Tu ești la fel de măreț chiar dacă lumea Te slăvește sau dacă lumea Te hulește. Dar când lumea Te hulește, Tu pari a fi chiar și mai măreț în ochii sfinților Tăi.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 23-24)

De la același autor

Ultimele din categorie