Lucrarea rugăciunii lungi, însă fără luare-aminte, asupra sufletului este asemenea lucrării unei ploi îmbelşugate asupra unui acoperiş de fier, de pe care se scurge toată apa, oricât de multă s-ar revărsa, fără să se întâmple nimic cu acoperişul. Dimpotrivă, rugăciunea cu luare-aminte poate fi asemuită cu o ploaie binefăcătoare ce udă ţarina semănată, dând hrană mlădiţelor şi pregătind seceriş bogat.

Îndreptând această mare greşeală, ce îi răpeşte nevoitorului rugăciunii tot rodul nevoinţei, Sfinţii Părinţi – fii şi ucenici iubiţi ai sfintei rugăciuni – poruncesc să rostim cuvintele rugăciunilor scurte şi ale tuturor rugăciunilor îndeobşte fără se ne grăbim deloc, păzind luarea-aminte cea mai plină de râvnă faţă de cuvintele rugăciunii.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici la Triod și Penticostar, Editura Sophia, București, 2003, p. 9)