La parastasele pentru cei ce au murit în credinţă şi cucernicie, trebuie să ne aducem aminte că ei sunt mădulare ale lui Hristos, mădulare ale trupului Bisericii Sale şi mădulare ale noastre, temple ale Duhului Sfânt, şi de aceea se cuvine să ne rugăm pentru ei cu dragoste sinceră, cu inimă caldă şi simţitoare; tot aşa să ne rugăm şi pentru cei vii la slujbele bisericeşti, la feluritele Taine şi ierurgii, ca pentru nişte mădulare ale lui Hristos şi ale noastre înşine; pentru vii şi pentru morţi să ne rugăm fierbinte mai cu seamă în timpul Liturghiei şi îndeosebi după prefacerea Sfintelor Daruri; pentru aceasta însă trebuie să vieţuim neîncetat în evlavie, în înfrânare şi în contemplare.

(Sfântul Ioan de Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, 2002, p. 312)