Să alergăm necontenit la Dumnezeu. În orice necaz să căutăm mângâierea Lui; în orice nenorocire, mila Lui, izbăvirea Lui; în orice încercare, ajutorul Lui.

Oricât de mare ar fi răul, oricât de mari nenorocirile, Dumnezeu le poate pune capăt, le poate îndrepta. Nu numai atât, ci bunătatea Lui ne va da şi toată tăria, şi puterea, şi slava cea bună şi sănătatea trupului, şi filosofia sufletului, şi bunele nădejdi, şi putinţa de a nu păcătui iute.

Să nu murmurăm, dar, ca robii cei nerecunoscători, nici să învinuim pe Stăpân, ci în toate să-I mulţumim şi o singură faptă să o socotim rea: păcatul faţă de El.

Dacă vom fi însufleţiţi de astfel de gânduri faţă de Dumnezeu, nu vor veni peste noi nici boala, nici sărăcia, nici necinstea, nici lipsa de roade, nimic din cele ce par a fi pline de tristeţe, ci vom avea necontenit bucurii curate şi sfinte şi vom dobândi şi bunătăţile cele viitoare.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, Omilia a patra, traducere de preot Dumitru Fecioru, București, 1998, p. 77)