Rogu-vă, dar, să ne nevoim, să ne silim, să ne sârguim a fugi de prilejuri, plinind fapte cuvioase și dumnezeiești, adică: ascultarea, neîmpotrivirea, silința la ascultări, smerita supunere, ușoara mărturisire a tuturor cugetelor rele de la diavolul. Așa că, oricând ne va ațâța cu poftele trupești, ne va îndemna spre nerăbdare, ne va ispiti cu lenea, ne va trage către cârtire și necredință – lațurile, cursele și mrejele lui fiind pururea întinse – să-l putem certa și să-i putem zice: „Fugi din fața mea, satano!".

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura  Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, pp. 55-56)