Preotul trebuie să atragă pe credincioși pe calea virtuții prin covârșirea virtuții sale. Preotul nu trebuie să-i păstorească prin silnicie, ci să-i aducă la el prin convingere. O faptă făcută fără voie, pe lângă faptul că este o silnicie, nu-i nici de lăudat și nici trainică. Un om care face o faptă fără voia lui, se întoarce iarăși la faptele de mai înainte dacă e lăsat liber, întocmai ca un copac încovoiat forțat cu mâna; dimpotrivă, când face o faptă cu voia lui, fapta lui e statornică și trainică, pentru că e ținută cu legătura dragostei. De aceea, Legiuitorul și legea noastră ne poruncesc să păstorim turma „cu voie bună, nu cu silnicie” (I Petru 5, 2).

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre preoție, Editura Sophia, București, 2004, p. 222)