Sfinţii Părinţi pun ascultarea mai presus decât postul şi rugăciunea…

Cuvinte duhovnicești

Sfinţii Părinţi pun ascultarea mai presus decât postul şi rugăciunea…

    • Sfinţii Părinţi pun ascultarea mai presus decât postul şi rugăciunea…
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Vai monahului care n-ascultă de „bătrâni”. Mai bine ar fi fost să rămână în lume. Dar, chiar şi în lume, oamenii ascultă de părinţii lor şi îi cinstesc pe cei bătrâni, se supun  stăpânilor şi ascultă de mai-marii lor.

Prin harul Duhului Sfânt, Dumnezeu dă sufletului să cunoască ce rugăciune este începătoare, care e de mijloc şi care este desăvârşită. Dar şi rugăciunea desăvârşită Domnul n-o ascultă pentru că sufletul ar fi desăvârşit, ci pentru că El este milostiv şi vrea, ca o mamă iubitoare de copii, să mângâie sufletul, ca el să ardă mai mult şi să nu cunoască odihna nici ziua, nici noaptea.

Rugăciunea curată are nevoie de pacea sufletului, dar nu poate fi pace în suflet fără ascultare şi înfrânare.

Sfinţii Părinţi pun ascultarea mai presus decât postul şi rugăciunea, pentru că fără ascultare omul poate crede despre sine însuşi că e un nevoitor (ascet) şi un rugător, dar cine şi-a tăiat voia sa întru toate înaintea bătrânului (stareţului) şi a duhovnicului său, acela are mintea curată.

Monahul neascultător nu va şti niciodată ce este rugăciunea curată. Omul mândru şi căruia îi place să-şi facă voia sa proprie, chiar dacă a trăit o sută de ani în mănăstire, nu cunoaşte nimic duhovnicesc, pentru că prin neascultarea sa întristează pe „bătrâni” şi, în ei, pe Dumnezeu.

Vai monahului care n-ascultă de „bătrâni”. Mai bine ar fi fost să rămână în lume. Dar, chiar şi în lume, oamenii ascultă de părinţii lor şi îi cinstesc pe cei bătrâni, se supun  stăpânilor şi ascultă de mai-marii lor.

Vai nouă! Domnul, Împăratul cerului şi al pământului şi a toată lumea, S-a smerit pe Sine Însuşi şi S-a supus Maicii Sale şi Sfântului Iosif, dar noi nu vrem să ascultăm de „bătrânul” (stareţ) nostru pe care-l iubeşte Domnul şi căruia El ne-a încredinţat. Dacă „bătrânul” are un caracter rău, măcar că aceasta este o mare pacoste pentru ascultător, acesta însă trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru el în smerenia duhului, şi atunci Domnul va milui şi pe ascultător şi pe „bătrân”.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 126)

Citește despre: