Smerenie şi înălţare

Rugăciunea celui smerit trece şi soseşte la Dumnezeu, iar a celui mândru mânie pe Dumnezeu. Când ai ajuns chiar la vârful faptelor bune, nici atunci nu este trebuinţă să te lauzi. 

De ce te împodobeşti cu darul lui Dumnezeu, ca şi cum l-ai fi câştigat de aiurea? Să cunoşti pe cel Preaînalt şi să nu te înalţi peste fire; zidire a lui Dumnezeu fiind, să nu te lepezi de Cel ce te-a zidit. Ajutor primind de la Dumnezeu, nu întoarce spatele Dătătorului cel Bun. La înălţime de viață te-ai suit, dar El ti-a dat-o. Ai săvârşit vreo faptă bună, dar El ţi-a ajutat, lucrând cu tine împreună. Mărturiseşte pe Cel ce te-a ridicat pe tine. Om eşti, să nu-ţi treci marginea firii.

Cunoaşte-ţi ce-i al tău, ca şi ce-i al firii tale. Să nu te lepezi, din răutate de neam şi de fire, chiar dacă acesta-i smerit şi simplu, iar tu ai ajuns mare, că Acelaşi Ziditor pe amândoi v-a zidit. Să nu asupreşti pe cel smerit, că-i mai tare decât tine şi, mergând mai aproape de pământ, nu cade rău, iar cel înalt, de va cădea, se va sfărâma.

Putred scaun este mândria, că cel ce şade pe ea, degrabă cade. Iar cel smerit totdeauna stă tare, şi mândria nu-i clatină lui piciorul niciodată.

Omul cel mândru, este ca un copac fără rădăcini, nu suferă furtuna vântului. Gândul cel smerit cetate îşi zideşte, iar cel ce locuieşte în el nesurpat este. Spuma de pe apă piere şi pomenirea celui mândru nu rămâne după moarte. Cuvântul celui smerit este tărie sufletului, iar al celui mândru este plin de mânie.

Rugăciunea celui smerit trece şi soseşte la Dumnezeu, iar a celui mândru mânie pe Dumnezeu. Când ai ajuns chiar la vârful faptelor bune, nici atunci nu este trebuinţă să te lauzi. Că cel ce cade jos, de pe pământ, degrabă se scoală, iar cel ce cade de sus, capătă rană de moarte. Toiagul este chip şi semn al învăţăturii, că, pe acesta avându-l omul, trece Jordanul vieţii. Toiagul în mâinile călătorului este de trebuinţă pretutindenea şi la tot lucrul. Și învăţătura cea din fapte îndreptează viaţa omului. Toiagul cel aruncat s-a prefăcut în şarpe. Şi învăţătura cea din fapte, aruncată în dulceaţa cea trupească, călcată si stricată se face. - Sfântul Evagrie

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 416)

Ultimele din categorie