Oriunde s-ar duce un om, el sfârşeşte mereu prin a se întoarce acasă. La fel este cu creştinul, oricine ar fi, om de vază sau de rând, bogat sau sărac, savant sau neştiutor; orice ar putea fi, oricare ar fi locul pe care îl ocupă în societate, orice ar face, el trebuie să-şi amintească mereu că nu este la el acasă, ci în călătorie, pe drum, şi că trebuie să se întoarcă acasă, la tatăl lui, la mama lui, la fraţii şi surorile lui mai mari.

Această casă este Cerul; tatăl lui este Dumnezeu, mama, Preacurata Maică a Domnului, fraţii şi surorile lui mai mari, Îngerii şi Sfinţii lui Dumnezeu. El trebuie, de asemenea, să-şi amintească faptul că adevărata sa obligaţie este mântuirea sufletului său, împlinirea poruncilor dumnezeieşti, curăţia inimii sale.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea întru Hristos, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005,p. 249)