Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Gal. 6,14)

Data trecută am auzit, iubiţilor, cu ce laude vorbeau despre Cruce sfinţii oameni ai lui Dumnezeu. Acum, împreună cu Apostolul, vreau şi eu, multpăcătosul, să mă laud cu puterea de viaţă Făcătoarei Cruci, fiindcă nu se poate ca preotul, care săvârşeşte toate slujbele şi toate Tainele cu puterea şi cu părtăşia Crucii, să nu cunoască cu proprie experienţă puterea ei cea mântuitoare, că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui ce crede (Rom. 1,16). Şi aş fi foarte nerecunoscător faţă de Mântuitorul şi Domnul meu dacă aş trece sub tăcere înaintea adunării bisericeşti minunata putere a Crucii Lui, care şi-a arătat şi îşi arată atât de des puterea asupra mea: taina împaratului se cuvine să o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le vesteşti (Tobit 12, 11). Ce mă ţine în viaţă şi mă ocroteşte pe mine, multpăcătosul şi neputinciosul? Crucea. Cine mă ajută în lupta cu patimile, căci din tinereţile mele, multe patimi se luptă cu mine (antifonul 1 al glasului 4)? Crucea Domnului. Crucea mă apără de vrăjmaşi. Iubiţilor! Creştinul care vrea să trăiască evlavios în Hristos Iisus este întotdeauna prigonit - dacă nu dinafară, cel puţin dinlăuntru, iar adeseori şi dinafară, şi dinlăuntru. Ar fi însă ciudat să se audă din gura preotului că el nu vrea să trăiască evlavios, căci preotul trebuie mai mult decât oricare altul să se străduie pentru a duce o viaţă evlavioasă. Aşadar, toţi care vor a trăi cucernic în Hristos Iisus vor fi, după cuvântul Scripturii, prigoniţi (II Tim. 3, 12). Nu vorbesc despre vrăjmaşii din afară. Aceştia sunt mai uşor de biruit tocmai pentru că sunt văzuţi; când te prigonesc, tu doar adu-ţi aminte cu credinţă ce a răbdat pentru noi Hristos, şi atunci vei îndura cu uşurinţă prigoana lor. Nu trebuie să-i trecem sub tăcere pe vrăjmaşii cei dinlăuntru - pe demoni: lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhului răutății, care sunt în văzduh (Efes. 6 12) prigoana lor va fi întotdeauna cât se poate de răutăcioasă, bine ţintită, otrăvitoare, ucigătoare, şi ea loc înlăuntru, în inimă.

Ce să facă creştinul? Cum să-i alunge pe răufăcătorii cei nevăzuţi, care au cucerit însăși inima? Nici o armă materială nu îl va ajuta să-i izgonească de acolo, iar chinurile pe care le pricinuiesc sunt din cale-afară de dureroase pentru suflet: ele sunt foc ce mistuie fără cruțare lăuntrul omului. Şi atunci, care este mijlocul de a-i alunga şi de a nimici într-o clipă chinurile pricinuite de către ei? Crucea Domnului sau semnul de viaţă Făcătoarei Cruci, făcut pe piept sau pe pântece cu credință vie în Cel răstignit pe ea. Ca luate cu mâna, chinurile lăuntrice vor pieri deodată, demonii vor fugi. Atunci vei striga, fără voie, cu bucurie: „Bucură-te, Preacinstită şi de viaţă Făcătoare Cruce a Domnului, care alungi dracii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos!" Şi eu, smeritul şi păcătosul, i-am alungat de multe ori de la mine în acest fel pe răufăcătorii cei nevăzuţi. Dacă vrea să intre în inima mea vreo patimă, îmi întorc îndată privirea gândului spre Hristos şi îmi fac cu credinţă vie semnul crucii: patima piere îndată, şi focul lăuntric, tovarăşul nedespărţit al oricărei patimi, piere şi el îndată. Câteodată, din păcate, patimile reuşesc să mă amăgească pentru o vreme, şi numai chinurile îndurate lăuntric din partea lor mă fac să mă întorc fără prefăcătorie către Hristos şi către Crucea Lui de viaţă Făcătoare. Aşadar, iubiţilor, crucea este biruinţa mea asupra vrăjmaşilor nevăzuţi. Acolo unde nu pot pătrunde eu ca să îi alung, pătrunde Hristosul meu în chipul Crucii Sale şi săvârşeşte pentru mine biruinţa dorită. Minunat e în mine Domnul, minunată e Crucea Lui de viaţă Făcătoare! Puterea lui Dumnezeu întru neputinţa mea se săvârşeşte (v. II Cor. 12, 9). Vrăjmaşii cei nevăzuţi, care lovesc în chip nevăzut şi fără cruţare sufletul meu cu săgeţi aprinse ce omoară duhul meu cu necaz şi cu strâmtorare, fug de numele lui Iisus Hristos şi de semnul Crucii, care sunt pentru ei înfricoşătoare: acestea îi ard aşa cum mă ard ei pe mine, şi Domnul le răsplăteşte pentru mine cu aceeaşi monedă. Dintr-o dată simt cum mi se uşurează sufletul şi cum se limpezeşte ca după nişte nori ameninţători şi întunecaţi.

Aşadar, iubiţilor, să ne facem cu mare credinţă semnul Crucii, şi el ne va fi întotdeauna pavăză şi apărător. Amin.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, București, 2013)