Astăzi, iubiţi fraţi şi iubite surori, vă propun să vorbim, cu ajutorul lui Dumnezeu, despre Apostolul zilei de astăzi. În el, Sfântul Pavel tâlcuieşte despre Marele Arhiereu, Care a străbătut cerurile - despre Iisus, Fiul lui Dumnezeu, şi ne îndeamnă să ne ţinem strâns de mărturisirea credinţei noastre, adică să nu slăbim în ispite, în necazuri şi în prigoanele pentru credinţă, fiindcă nu avem un Arhiereu care nu poate să fie alături de noi în neputinţele noastre, ci Unul asemenea nouă, încercat în toate, afară de păcat, și Care, Întrucât Însuși a pătimit înainte de Cruce și pe Cruce, fiind El însuși ispitit, poate și celor ispitiți să le ajute (Evrei 2, 18). După aceea, Apostolul ne spune să ne apropiem cu îndrăznire de Tronul harului, adică de Domnul Iisus Hristos Care şade pe acest Tron, ca să dobândim milă şi să aflăm har spre ajutor la vremea potrivită. Şi ce altceva faceţi, fraţilor şi surorilor, adunându-vă deseori în această biserică pentru rugăciunea de obşte sau venind să vă pocăiţi pentru păcate şi să vă împărtăşiţi cu Sfintele Taine, dacă nu tocmai lucrul la care ne îndeamnă Apostolul zilei de astăzi?

Voi veniţi cu credinţă şi cu nădejde la Tronul harului, ca să primiţi milă de la Domnul, iertarea păcatelor prin pocăinţă şi împărtăşirea cu Dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, sfinţirea, întărirea pentru viaţa şi nevoinţele ce urmează şi îndumnezeirea sufletelor.

Aşadar, apropiaţi-vă, fraţilor, şi surorilor, apropiaţi-vă mai des de Tronul harului, ca să vă învredniciţi de mare şi bogată milă de la Cel ce şade pe acest Tron - de la Atotbunul şi Atotputernicul împărat şi Arhiereu Veşnic, Care este Domnul nostru Iisus Hristos. Să vă apropiaţi însă de Dumnezeu mai mult prin preoţii pământeşti, care sunt aleşi pentru voi dintre oameni spre slujirea lui Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate; alergaţi la rugăciunea lor mijlocitoare între voi şi Dumnezeu şi la jertfa săvârşită de către ei, fiindcă ei poartă cinul Arhiereului Celui Veşnic, al lui Iisus Hristos, şi săvârşesc lucrarea Lui pentru voi. Să dea Dumnezeu s-o săvârşească întotdeauna din inimă, cu grijă şi cu evlavie! Ei nu primesc cinstea preoţiei cu de la sine putere, ci prin chemarea de la Dumnezeu, cum a primit-o oarecând, în Vechiul Testament, arhiereul Aaron. Să-i cinstiţi şi să-i iubiţi pentru cinul lor, pentru marea şi preaînalta lor slujire care este mai presus de toate slujirile pământeşti, pentru această slujire mântuitoare, mijlocitoare, îndumnezeitoare, care aduce sufletele făcute după chipul lui Dumnezeu la Dumnezeu şi la viaţa veşnică. Nu pe sfinţii, luminaţii, înfricoşătorii îngeri, cei puternici întru tărie, i-a făcut Domnul mijlocitori pentru voi şi săvârşitori ai cereştilor Taine, ci pe nişte oameni asemenea vouă, care sunt supuşi la fel ca voi neputinţelor şi păcatelor, şi ca atare sunt îngăduitori faţă de neputinţele şi rătăcirile voastre, care sunt şi ale lor.

Despre asta şi vorbeşte Sfântul Pavel în Apostolul citit astăzi: Orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate; el poate sa fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor așa și pentru Sine să jertfească pentru păcate - şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron. Asa și Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine Însuşi, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut în alt loc se zice: „Tu ești Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec ". El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia Sa, şi deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, şi desâvârşindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veşnică, iar de Dumnezeu a fost numit Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec (Evr. 5,1-10).

Iată ce cuprinde Apostolul de astăzi, iată tâlcuirea, învăţătura lui şi felul în care s-o aplicăm ziditor la noi înşine. În el, repet, se vorbeşte despre Singurul şi Veşnicul Arhiereu, despre Domnul nostru Iisus Hristos, Care mai înainte de întemeierea lumii a hotărât să Se jertfească pe Sine însuşi pe altarul Crucii ca jertfă de împăcare pentru păcatele lumii întregi, ale tuturor oamenilor. El S-a şi adus pe Sine însuşi ca jertfă lui Dumnezeu, Tatălui Său, potrivit voii Lui, pentru noi, păcătoşii, ca să-L facă milostiv către noi, cei ce păcătuim în toată ziua şi în tot ceasul - iar noi, preoţii pământeşti, plini de păcate, purtăm cinul lui Hristos şi continuăm, cu harul Sfântului Său Duh, marea, înfricoşătoarea şi mântuitoarea lucrare a împăcării noastre şi a voastre cu Dumnezeu, şi El însuşi aduce prin noi pe altar înfricoşătoarea şi de viaţă făcătoarea jertfă de împăcare a Trupului şi Sângelui Său. Aşadar, să aveţi întotdeauna evlavie în faţa acestei jertfe şi înaintea Domnului, Care o aduce; să vă rugaţi şi pentru noi, slujitorii Lui, care ne rugăm şi mijlocim pentru voi; să pomeniţi Crucea Lui, mormântul, învierea cea de a treia zi şi înălțarea la Cer, cea de-a doua şi înfricoşătoarea venire a Lui - şi fiecare să-şi ia crucea şi să urmeze Lui, să-şi răstignească trupul cu patimile şi poftele. Amin.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, București, 2013)