Al lui Neofit preotul monah și zăvorâtul, cuvânt de laudă la sfântul și slăvitul Mare Mucenic al lui Hristos Dimitrie, despre mucenicia lui, despre minunile și cinstita lui Biserică

Binecuvintează, părinte,

Dimitrie slăvitul, cel de un cort cu strălucirea cea de sus, dăruindu-ne nouă astăzi sărbătoarea lui ca pe un dar preaînalt, veniți și noi ceata cea iubitoare de mucenici, ca, atât cât ne este cu putință, să-l salutăm cu cântări dumnezeiești și laude, ca să ni-l agonisim mijlocitor pentru noi, ca unul ce este prieten și mucenic al Împăratului Hristos. Se cuvine ca, aducând în mijloc râvna lui și voia lui cea iubitoare de Hristos și bunele virtuți ale bărbatului, să ne bucurăm dumnezeiește[1], precum este scris, că lauda dreptului veselește popoarele[2]. Dar fie ca noi nu doar să ne veselim, ci să și aducem rod de la cuvântările despre el și la pomenirile cele cu dumnezeiască cuviință.

Așadar, acest fericit Dimitrie, cu adevărat cetățean al cetății celei de sus și împărăției a avut multe cinstiri de la împărăția de jos cea pieritoare. Fiindcă era nobil și slăvit îngrijindu-se cu dor de viața curată și fără de prihană din fragedă pruncie și totodată foarte cinstit de Dumnezeu și de oameni. Pentru aceea și era întâi exceptor[3] cu dregătoria și era părtaș sfatului, iar apoi a fost proclamat proconsul al Eladei. Dar el, mulțumindu-se cu adevărata bogăție și slavă, prin faptul că era și se numea pe sine creștin, socotea ca nimic cinstirile de la împărați[4], pentru aceea, propovăduind o învățătură dumnezeiască și un cuvânt duhovnicesc, pe mulți, schimbându-i de la înșelarea idolilor, i-a adus la credința cea fără de prihană.

Pe când sfântul vorbea în public acestea în cetatea Thessalonicului și faima despre el creștea în tot ținutul, este prins de prigonitorii adevărului. Dar nu este prins ca unul care fugea, ci în timp ce își rostea înaintea poporului descoperirile lui dreptcredinicioase. Așadar, fiind prins ca vânatul de câini, este adus înaintea tiranului Maximian. Dar, având sfântul fața luminată de dumnezeiescul har, s-a spăimântat tiranul și ca și cum se rușina, nu l-a pedepsit deocamdată, ci îl ocăra ca pe un nerecunoscător și ca pe unul care predând adâncului uitării[5] cinstirile împărătești, credea în Răstignit. Acestea și alte nebunii lingușitoare aducându-i înainte, încerca să-l prade pe sfânt de credință. Dar el a stat ca un stâlp neclintit[6] și ca o stâncă pe țărm împotriva năvalei valurilor.

Întrebat iarăși de împărat dacă stăruie în credința lui în Răstignit, sfântul a răspuns: „Nu doar eu, împărate, ci de-aș putea să-i conving pe toți oamenii să creadă în Răstignit și să-i slobozesc pe toți din această nebunie și înșelare a idolilor! Iar eu sunt gata nu o singură moarte să rabd pentru numele lui Hristos, ci multe[7], dacă ar îngădui firea.

Așadar, împăratul, văzând multa îndrăznire a bărbatului și cunoscându-i hotărârea nestrămutată, s-a sălbăticit ca o fiară să-l chinuie pe sfântul. Dar și-a stăpânit mânia deocamdată, pentru că urma să se ocupe cu teatrul și stadionul. Căci în acest loc l-a întâlnit cu carul. Pentru aceasta și poruncește să fie închis mucenicul într-o cămară a cuptorului unei băi, încă neaprins, până ce se va elibera din teatrele cele deșarte și apoi astfel să-l aducă pe sfântul la cercetare. Dar teatrul cetății, care se numea stadion, era împrejmuit de garduri și de unele mecanisme, prin care, în priveliștea tuturor, cei care intrau în arenă, luptând unul împotriva altuia, ucideau, spre desfătarea sângerosului împărat, care adeseori se desfăta privind  la vărsările de sânge omenești.

Dar avea împăratul un luptător, pe nume Lie, puternic foarte, care se distingea prin mărimea trupului, avându-și existența din poporul Iundalon, care și în Roma și în Sermio și în Tesalonic și în multe locuri pe mulți oameni i-a ucis luptând în arenă. Pe acesta împăratul îl avea la mare cinste admirându-i puterea și cruzimea. Pe când acesta stătea în arena amintită și striga, iar împăratul făgăduia prin crainci bani celui ce voia din popor să lupte în arenă cu Lie, nimeni nu îndrăznea să lupte cu acela, fiindcă toți se temeau și numai de înfățișarea lui Lie și de curajul lui.

Atunci, așadar, împotriva acestui păcătos, un tânăr, mișcat fiind de la Dumnezeu, pe nume Nestor, frumos la chipul sufletului și al trupului, care și era cunoscut[8] dumnezeiescului Dimitrie, aleargă la el în locul unde era întemnițat și căzând la picioarele lui[9], îl roagă: „roagă-te pentru mine”, zicând, „robule al lui Dumnezeu, chemându-l pe Hristos. Vreau acum să lupt cu Lie”. Iar sfântul, făcând semnul crucii lui Hristos pe fruntea și pe inima lui Nestor zice către el: „Mergi, fiule, și pe Lie îl vei birui, și pentru Hristos vei mărturisi”.

Iar acela încingându-se cu rugăciunea Sfântului Dimitrie, ca și cu un scut dumnezeiesc, iute vine în arenă și, scoțându-și și aruncându-și tunica, a sărit pe scări și a stat înaintea împăratului, care uimindu-se de cutezanța tânărului zice către el: „Tinere pofta banilor, pe cât se pare, te împinge la o asemenea cutezanță. Dar eu, cruțându-te pentru podoaba și floarea tinereții tale, îți voi da ție bani, primind îndrăzneala ta și pleacă, câștigând pe lângă viața însăși și banii, dar lui Lie nu-i sta împotrivă, fiindcă pe mulți care erau mai mari decât puterea ta, i-a predat morții”.

Acestea auzindu-le Nestor nici de Lie nu s-a spăimântat pentru laude, nici nu s-a lăsat atras de dărnicia împărătească, ci a zis Împăratului: „Nu pentru pofta banilor, cum spui, o, împărate, am venit la această luptă, ci ca să mă recomand ție mai bun decât Lie astăzi”. Atunci împăratul și sfetnicii lui, umplându-se de mânie[10] și bănuind pe Nestor de mândrie, l-au încurajat pe Lie spre uciderea acestuia. Dar dumnezeiescul tânăr, având drept scut semnul crucii și luând în mână sabia, s-a rugat ridicându-și ochii la cer și a zis:

„Dumnezeul lui Dimitrie, robul Tău, și iubitul Tău Fiu Iisus Hristos, Cel ce a supus pe Goliat, cel de alt neam, lui David cel ales[11], Însuți, Doamne, și acum surpă mândria lui Lie”. După ce s-a rugat astfel și a sărit printre mașinării și după ce a avut loc încăierarea, Lie a primit în inimă de la Nestor lovitură potrivită și, fiind omorât pe loc, i-a provocat împăratului cea mai de pe urmă confuzie. Dar Nestor a dat slavă lui Dumnezeu[12], fiindcă prin rugăciunile sfântului Dimitrie a fost ucis barbarul.

Dar Maximin sărind cu mânie din tribună, l-a dus plin de ură în curțile împărătești, zicând, pe zei, dacă nu ar fi fost vreo vrajă, nu ar fi fost ucis Lie, cel ce a arătat atâtea isprăvi, de un tânăr mititel. Atunci, chemându-l tiranul pe Nestor, l-a întrebat, zicând: „Spune-ne nouă, tinere, cu ce meșeșuguri vrăjitorești sau ce ajutoare având, l-ai ucis pe Lie?” Iar Nestor, răspunzând a zis: „Nici prin vrajă, nici prin vreun alt meșteșug, cum spui, o împărate, nu a fost ucis Lie, ci Dumnezeul lui Dimitrie, Dumnezeul creștinilor, Acesta a trimis pe îngerul Lui[13] și l-a ucis pe Lie prin mâna mea, ca pe un pierzător și mândru”. Pentru aceea umplându-se de mânie luptătorul împotriva lui Dumnezeu poruncește să fie dus și ucis Nestor, ca un creștin ce era, în partea de apus a cetății Tesalonic la așa numita Poarta de Aur și așa dumnezeiescul acesta tânăr și-a prins cununa muceniciei în ziua a 25-a a lunii Octombrie.

Iar dumnezeiescul și marele acesta mucenic al lui Hristos, Dimitrie, care era întemnițat în cămară, vede ieșind din pământ o scorpie foarte mare, încercând să-i înțepe cu boldul piciorul. Dar și-a adus aminte de Cel ce i-a dat putere să calce peste șerpi și scorpii[14] și lovind scorpia și pecetluind-o cu semnul crucii, a arătat-o moartă pe loc. Îndată îngerul Domnului venind, încununează capul mucenicului cu dumnezeiască cunună, iar cununa nu era din pricina scorpiei, ci pentru moartea lui pentru Hristos după puțină vreme. De aceea a și zis către el îngerul: „Pace ție, luptătorule al lui Hristos, „întărește-te și îmbărbătează-te”[15].

Atunci unii îndrăciți dintre dregători îl învinuiesc pe Dimitrie la împărat ca pricină a uciderii lui Lie. Ceea ce și auzind și împăratul și însuși citind din semne, zicea că: „Nu de bun augur ne-a fost nouă întâlnirea în arenă cu Dimitrie”. Pentru aceea și înfierbântându-se de mânie împotriva mucenicului, poruncește să fie ucis cu sulița acolo unde era întemnițat, ceea ce s-a și întâmplat fără milă din partea călăilor în multă grabă în cea de-a douăzeci și șasea zi a lunii Octombrie.

Și a fost mărturia atletului scurtă și mică, dar el însuși dorea să rabde mucenicia nu doar în puține zile, ci în mai multe zile și cu chinuri multe pentru dragostea lui Hristos. Pentru aceea și Dumnezeu, cunoscătorul de inimi[16] uciderea cea într-o clipă[17], ca pe o mucenicie de mulți ani <a primit-o> [***] și a încununat dispoziția și primind scurtimea în locul unei mucenicii mai de durată, l-a împodobit pe el cu multe minuni și harisme tămăduitoare, încât și însăși racla sfintelor lui moaște, ca un izvor de apă vie[18] a izvorât mirul de-a pururea, încât mai cu ușurință se împuținează apa izvorului, decât se micșorează vreodată izvorul mirului aceluia. Căci așa a știut Dumnezeu Cel măreț în daruri să slăvească pe cei ce-L slăvesc pe El[19].

Dar Lup, slujitorul mucenicului, văzând uciderea stăpânului său, a cules câștig de aici. Căci luând inelul împărătesc al sfântului și orarul lui și muindu-le pe acestea în sângele sfântului, săvârșea prin acestea vindecări ale feluritelor pătimiri și izgoniri ale duhurilor necurate. Dar răspândindu-se faima minunilor în tot ținutul Thessalonicului, ajunge până la împăratul care și îmbătându-se de mânie, poruncește să fie ucis și Lup. Care a și fost ucis în așa numitul tribunal al Thessalonicului.

Iar moaștele bine izbânditoare și preasfinte ale Sfântului Dimitrie zăceau disprețuite de frica împăratului și a prigonitorilor. Totuși noaptea, furându-le unii bărbați credincioși, le-au ascuns în pământ, pe cât era cu putință. Dar fiindcă nu poate să se ascundă cetatea care se află pe vârf de munte[20], Izvorul minunilor nu a îngăduit să rămână ascunse moaștele, ci s-a făcut vestit sfântul în toată Macedonia și Thessalia, adică prin minuni, prin care și obrăznicia idolească s-a surpat, și dogmele credinței celei fără de prihană a creștinilor au strălucit.

Atunci și un bărbat dreptcredincios și slăvit, pe nume Leontie care era prefect al Illiriei, fiind plecat în țara tracilor și fiind cuprins de o boală nevindecată, este adus de ai săi în cetatea Thessalonicului într-o lectică și plecându-se deasupra mormântului aceluia tămăduitor al mucenicului, îndată a dobândit desăvârșită însănătoșire, încât se mirau și însuși prefectul, și toți cei din jurul lui de ajutorul grabnic al mucenicului și slăveau pe Dumnezeu[21] și îl preamăreau pe mucenicul Lui, Dimitrie.

Acesta îndată dărâmând cămările cuptorului aceluia și sălile de baie cu ape calde și curățind locul de orice necurăție, ridică o preafrumoasă și preacurată casă mucenicului între baia publică și stadionul de care a fost vorba mai înainte, pe care împodobindu-l cu belșug de bani, l-a înfrumusețat foarte. Care și până astăzi este înfrumusețat ca un cer pământesc, vestit fiind prin izvorul minunilor. Acest Leontie a și adus racla dumnezeiască izvorâtoare de mir, ca un izvor nesecat pururea, care s-a făcut ca un leac alinător, vindecător al feluritelor patimi. Acesta nu s-a temut de atacurile barbarilor dușmani, aducându-l stăpân al casei nebiruit pe vestitul mucenic Dimitrie, ci adeseori a aflat izbăvirea celor robiți cum s-a întâmplat adeseori la cuvioasa lui raclă, că robi cu tot cu lanțurile lor s-au aflat dimineața din Siria și din alte țări barbare, spunând că au fost răpiți de Sfântul Dimitrie și că au fost izbăviți, purtați fiind pe sus până la biserica lui. Dar nu numai atât, ci dumnezeiescul acesta ostaș se află aliat al împăraților credincioși, pe care și eu bucurându-mă și închinându-i-mă puțin, voi pune capăt cuvântului:

Bucură-te, ostașule nebiruit al lui Hristos[22], cu totul fericite Dimitrie, că lupta cea bună luptând, potrivit Sfântului Pavel, alergarea săvârșind și credința păzind, ai fost încununat cu vrednicie de Dumnezeu cu cununa dreptății[23].

Bucură-te, mucenice Dimitrie, că rănile lui Hristos însuți în trupul tău primindu-le[24], bucurându-te și veselindu-te ai alergat către El.

Bucură-te mucenice Dimitrie, că ai fost cu adevărat imitator al lui Hristos[25]. Căci Acela pentru noi toți a fost însulițat de oșteni nelegiuiți în coasta[26] cea fără de prihană, iar tu ca un oștean dreptcredincios al Lui pentru dragostea Lui ai fost însulițat în temniță de bărbați fărădelege.

Bucură-te, mucenice Dimitrie, ca un învățător al harului și izbăvitor al celor robiți și doctor grabnic al feluritelor pătimiri.

Bucură-te, mucenice Dimitrie, ca unul care te-ai îmbogățit cu har îngeresc, ca un înger pământesc și ca un om ceresc[27], te-ai arătat plin de faimă.

Bucură-te, mucenice Dimitrie împreună cu Gheorghe și Teodor cei împreună-luptători cu tine și părtașii tăi, întreit fericita armă a dreptcredincioșilor împăraților noștri, sabia cu trei tăișuri a acestora împotriva barbarilor fără Dumnezeu, întreitul zid al curților împărătești, întreită pironire în inimă a dușmanilor potrivnici, cunună întreit împodobită a împăraților noștri, stâlp luminos în trei raze a călătoriei acestora „ziua și noaptea”[28], umbrarul lor în trei butuci și număr deopotrivă cu al Treimii și de trei ori dorit.

Bucură-te, ca unul care ai fost învrednicit de bucuria cea fără de sfârșit și împreună călător cu împărații credincioși.

Că a fost biruită partea noastră în zi de război, știu și eu. Dar nu vom da vina pentru înfrângere pe lipsa de acțiune a acestor trei strategi, ci roadele faptelor noastre rele i-au făcut pe vrăjmașii noștri mai puternici împotriva noastră. „Căci, zice, cum unul va alunga mii și doi vor pune pe fugă zece mii?”[29] și celelalte.

Iar sfântul acela bărbat, Leontie, făcând preacinstită biserică mucenicului și având a se întoarce în Illiricum, s-a gândit să ia cu el ceva din moaște, ca și acolo să ridice biserică în numele sfântului. Dar sfântul venind la el noaptea, i-a retezat avântul. Luând bărbatul hlamida sfântului și o bucată din orarul care erau înroșite în sângele sfântului și făcând un cufăraș de argint și, punându-le acolo, a pornit la drum. Ajungând la un râu, numit Dunărea și neputând să-l treacă din pricina vremii de iarnă și vâltoarei curentului, a rămas pe mal așteptând să scadă râul, dar acesta mai mult se umfla decât scădea. Iar dumnezeiescul Dimitrie, venind la el noaptea, i-a zis: „Depărtează toată frica de la tine și necredința și urcă-te în carul tău, luând în mâini racla pe care o duci și treci fără de îndoire râul împreună cu cei de sub tine”. Și făcând așa bărbatul a trecut râul și astfel, izbăvit fiind în Sermio, a pus sfânta raclă cu cele sfințite ale ei în locul în care a zidit altă biserică sfântului mucenic Dimitrie, aproape de cinstita biserică a mucenicei Anastasia cea purtătoare de biruință, unde au și izvorât râuri de minuni. De care și pe noi, Hristoase Împărate, izvorând ca un izvor al păcii[30], umple-ne, luminează-ne, curățește-ne, tămăduiește-ne, vindecă sufletele cu trupurile prin rugăciunile slujitorului Tău și mucenicului Dimitrie și ale preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, ca și de aici să fie slăvit preasfântul Tău nume, că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și Sfântul Tău Duh totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Neofit din Cipru, Scrieri III Panegirice, Editura Doxologia)

[30] Is. 48, 18; 66, 12.