Părinte, binecuvântează,

1. Atelierul slujitor al tainei dumnezeieștii obârșii săvârșite spre izbândă avea să fie plin de toată sfințenia, pentru ca Cel Preasfânt și Care întru sfinți se odihnește[1], sălășluindu-Se în locașul Său cel Sfânt[2], să împlinească ceea ce s-a spus mai înainte: Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat, adevărul din pământ a răsărit și dreptatea din cer a privit, că Domnul ca un Părinte va da bunătate, pe Cuvântul Său adică, și pământul nostru își va da rodul său, sălașul lui Dumnezeu Cuvântul, Maria cea de Dumnezeu chemată. Dreptatea înaintea Lui va merge[3] strigând: Gătiți calea Domnului![4] și va pune pe cale pașii Lui[5].

2. Dar fiindcă avuția aceea bună și de Dumnezeu plăsmuită, după chipul, zic, lui Dumnezeu și după asemănarea dăruită nouă[6], am înnegrit-o din înșelarea șarpelui[7] și am fost dați rudeniei noastre, pământul în chip nemitarnic, și de chipul acela am fost lipsiți și de nemurire, și în loc de sfințenie ne-am tăvălit în noroiul păcatului și ne-am supus păcatului fărădelegii spre fărădelege[8] și toată lumea a acoperit-o tot chipul fărădelegii, și ca să-l cităm pe David: nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul, căci zice, Domnul din cer a privit peste fiii omului să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu,[9] și în loc de acestea a văzut mai degrabă că toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut. Ce oare? Nu S-a nedumerit de mărimea răutății? Nu S-a întors de la ei? Nu a aflat un leac tămăduitor al rănii universale? Nu cumva marea îndurărilor și adâncul milei[10] erau lipsite de revărsările râurilor și izvoarelor?

3. Nicidecum. Dar fiindcă propria Lui făptură era nevrednică, din adâncul milostivirii aceleia, să fie lăsată pășune vrăjmașului, iar păcatul avea nevoie de ceva care să-l înlăture pe drept, de dreptate și sfințenie[11], este născută, la porunca lui Dumnezeu, din Ioachim și din Anna, această Preanevinovată și Curată Fecioară Marie, pentru ca Unul din Sfânta Treime, Tatăl și Duhul binevoind, luând trup din ea, să nimicească păcatul în trupul Său[12].

4. Cum trebuia să fie Fecioara aceea, decât numaidecât mai curată și decât înseși razele de soare, ca să dea Soarelui Dreptății[13] trup fără de prihană și curat? Unde trebuia să fie hrănită și să petreacă Fecioara? Nu cumva într-o casă comună și obișnuită? Departe de noi gândul! Ci în însăși Sfânta Sfintelor aceea, ca una care era mai sfântă decât aceea, și ca una care a împrumutat trup Cuvântului Celui Preasfânt și Dumnezeu[14]. Pe care cei care au născut-o și au adus-o astăzi în Sfânta Sfintelor, în corul feciorelnic și al făcliilor luminoase, împlinindu-și făgăduințele, precum și strămoșul ei David a spus mai dinainte Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ție, aduce-se-vor întru veselie și bucurie, aduce-se-vor în palatul Împăratului[15].

5. Și era a vedea acum unele lucruri petrecute mai presus de fire și vrednice de mirare, cum iudeii cei „care strecurau țânțarul și înghițeau cămila”[16] nu s-au opus faptului, nici nu au stat împotrivă. Căci era firesc, potrivit omeneștii rânduieli, să spună că în Sfânta Sfintelor intră odată pe an arhiereul însuși, după multă curățire și nu fără jertfă de sânge[17].

6. Și voi, o, Ioachim și Anna, cum aduceți în Sfânta Sfintelor pe o pruncă de trei ani? Pentru ce și tu însuți, o, Zaharia, te învoiești cu aceasta? Pe cât pare, socotind mai preferabilă decât legea pe ruda Elisabetei, ai dat cele nepătrunse să fie sălaș unei prunce de trei ani. Nu au spus, nici nu au cugetat nimic asemănător. Căci cine poate împiedica ceea ce Dumnezeu Domnul voiește[18]?

7. Și iarăși se cuvine să ne minunăm cum a răbdat o fiică de trei ani să părăsească dragostea părinților și slujirea doicilor și casa părintească și simplu toate cele câte țin de casele bogate și să rămână la Templu, lucru care nu este ușor a fi îndeplinit nici la vârsta bătrâneții, fie de femei, fie de bărbați.

8. Dar ușoare sunt toate cele pe care le binevoiește Dumnezeu[19]. Căci a zis mai dinainte despre aceasta David, strămoșul ei: Ascultă, zice, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că va pofti Împăratul frumusețea ta[20], adică sfaturile cele părintești, cum după multe rugăciuni către Dumnezeu, te-ai născut din pântece sterp[21] și cum te-au rodit cu multe rugăciuni și lacrimi și cum au făgăduit să te dea Celui Care te-a dat. Și pleacă urechea ta și ascultă acestea: și uită poporul tău și casa părintelui tău și vezi frumusețea și bunăcuviința minunată a Templului, închipuire a cerului și a cortului fixat odinioară în Siloam[22].

9. Și petrecând în acest templu ca o dumnezeiască și curată porumbiță[23] uită poporul tău și casa părintelui tău și va pofti Împăratul frumusețea ta și plecând cerurile[24], ca ploaia pe lână[25], liniștit și fără tulburare și uitând și puterile cele de sus și pogorându-Se, Se va sălășlui în mijlocul tău[26], că El este Domnul tău[27] și tu ca maică și roabă te vei închina Lui și feței tale se vor închina mai-marii poporului[28] și, ca pe o împărăteasă preaslăvită și ca pe o maică fără prihană, Împăratul a toate te va pune pe tine de-a dreapta Lui preaînfrumusețată în haina aurită[29] a virtuților, cinstită și celelalte.

10. Acestea de mai înainte le-a rânduit Dumnezeu Însuși prin David și, umplându-și vârsta pruncească și cugetul acela de Duhul Sfânt, a preferat să rămână în Sfânta Sfintelor și să uite poporul și rudele și casa părintelui său. Iar dacă cumva acestea sunt spuse și despre Biserica chemată de Dumnezeu, ele sunt spuse însă anagogic. Dar în primul rând, Preasfântul Duh a arătat mai dinainte acestea despre Sfânta Fecioară.

11. Iar Preacurata Fecioară rămânând nouă ani în cele nepătrunse și în dumnezeiescul templu, a primit hrană cerească de la dumnezeiescul înger, ca una care a fost mai dinainte numită Maică a Dumnezeului îngerilor[30]. Dar când a ajuns la neprihănită vârsta de doisprezece ani, s-au gândit preoții să o scoată din Sfânta Sfintelor pe Fecioara, presupunând, ca tânără, că ceva femeiesc i s-a întâmplat ei. Dar neștiind pe cine preferă Dumnezeu ca păzitor al Fecioarei, au căutat un semn în acest mod: la cererea preoților este îndemnat Zaharia să se roage pentru aceasta.

12. Iar el încingându-se cu doisprezece clopoței și întrebând, vine la el îngerul Domnului zicând către el: „Adună sfatul bătrânilor fiilor lui Israel, cei care sunt văduvi, și ia toiegele lor și roagă-te și iarăși împarte-le lor și asupra căruia vei vedea un semn, să știi că pe stăpânul acelui toiag a căzut sorțul să fie păzitorul Fecioarei.

13. Și a fost așa. Și a sunat din trâmbiță și s-a adunat tot sfatul celor văduvi împreună cu tâmplarul Iosif, ale căror toiege luându-le Zaharia și rugându-se și împărțindu-le nu s-a arătat semn pe nici unul. Dând la urmă și tâmplarului Iosif, iată a zburat un porumbel din capătul toiagului lui pe capul lui și a căzut sorțul pe el să fie logodnic Fecioarei, adică păzitor, poate și fără să vrea. Căci refuza logodna aceasta pentru multe pricini. Dar nu a putut și a luat-o pe ea la casa lui, ca pe o comoară dumnezeiască, minunatul acela teslar, până ce Arhitectul tuturor celor ce sunt va îndrepta prin ea propria noastră fire șubrezită cu toporul și ciocanul[31] negrăitei Lui înțelepciuni și puteri.

14. Dar noi, salutând cu câteva închinăciuni, pe pricina înnoirii noastre, pe Maria cea fără de prihană, să aducem cuvântul nostru la capăt, fiindcă se cuvine să așteptăm bunele vestiri către ea ale dumnezeiescului Gavriil la vremea statornicită. Dar acum tratând destul și pe scurt despre intrarea ei la Templu, ce nevoie este să întindem cuvântul mai mult decât trebuie și să aducem fraților slăbiciune și poate și picoteală? Dar să trezim spre auzire și pe cei care sunt mai leneși, prin faptul de o saluta cu bucurie:

15. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, comoara cea însuflețită a nedespărțitei Treimi, întru care S-a sălășluit „Împăratul slavei”[32], Hristos Domnul, și care ne-a izbăvit pe noi din robia vrăjmașului[33]. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, întărirea credincioșilor, lauda lumii și izbăvirea noastră, a tuturor celor robiți.

16. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, floarea fecioriei, frumusețea curăției și slobozirea din necinste a neamului femeilor. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, slava împăraților, faima mai-marilor și zidul nesurpat al creștinilor. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, acoperământul celor ce se încred întru tine[34], mijlocitoarea păcătoșilor către Dumnezeu, ajutor grabnic celor ce se pocăiesc fierbinte.

17. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, lauda strămoșilor, propovăduirea apostolilor și slava mucenicilor.

18. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, orbirea celor necredincioși, lumina celor credincioși și ocrotirea nezdrobită a tuturor credincioșilor și oglinda. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară cu totul fără de prihană, începutul și sfârșitul[35] minunilor lui Hristos prin care de sus S-a pogorât Cel Preaînalt și, luând firea noastră cea căzută în cele mai de jos ale iadului, a înălțat-o și a așezat-o de-a dreapta părintească și a învrednicit-o să fie închinată de toată făptura.

19. O, taină nouă, o, cinste preaînaltă și mai presus de fire. Au dorit îngerii să privească la această cinste[36], fiindcă nu firea îngerilor, ci sămânța lui Avraam a luat[37], precum a zis și Pavel. Și ce vom face dacă pentru păcat iarăși vom cădea în acele locașuri de sub pământ? Fiindcă Hristos nu Se va mai pogorî iarăși acolo, ca să-i ridice pe cei ce iarăși au căzut acolo. Căci S-a pogorât o dată și ne-a izbăvit pe noi și ne-a ridicat și a legiuit ca cei botezați să nu se mai supună păcatului[38] și să coboare în iad, fiindcă El nu mai vine acolo și nu mai coboară iarăși, ci vine să judece viii și morții[39] și să răsplătească fiecăruia după faptele lui[40]. Dar noi, nesuferind să vorbim multe despre acestea, să ne întoarcem la început și să o mai salutăm o dată și, împlinind numărul egal cu al soborului celor zece fecioare,[41] să punem capăt cuvântului.

20. Bucură-te, Atotstăpână, de Dumnezeu dăruită Stăpână, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, și pază nezdrobită a peșterii mele acesteia, împreună cu preacinstita Cruce a Fiului tău și zid nesurpat, respingerea și căderea uneltitorilor și a vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

21. Dar nu înceta, rogu-mă, o, Preacuvioasă și Preasfântă a mea pereche[42], ca, prin cercetarea ta nebiruită, până în sfârșit, să acoperi avuția aceasta și pe cei ce locuiesc în ea și pe acest Nou Sion, pe care recent l-am construit[43] eu cu puterea lui Dumnezeu și să mă păzești pe mine teafăr și nevătămat de toată uneltirea potrivnică și să aduceți Stăpânului rugăciune bineprimită pentru mine, slujitorul vostru netrebnic, și pentru mântuirea mea, pentru ca și de aici să fie slăvit numele slăvit și preasfânt al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Panegiricul 23, extras din Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri III. Panegirice, trad. din greaca veche de L. Enache, studii de N. Papatriandafillou - Theodoridis și T. Yiankou, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 416-423)