Un oarecare monah, dintr-o mănăstire de obște, cu numele Conon, era și preot cu dregătoria, rânduit spre botezul celor ce veneau la dânsul. Însă, când ungea femei cu Sfântul Mir, se smintea. Și pentru aceasta, voia să plece din viața de obște. Deci, când voia a se duce, a venit la dânsul Sfântul Ioan Botezătorul, zicându-i: "Nu te duce, că te voi ușura de războiul acela".

Și a venit odată o fecioară persană să se boteze; Și era foarte îmbunătățită, dar atât de frumoasă încât preotul nu putea să-i ungă picioarele ei cu Sfântul Mir, așteptând ea o zi acolo. Și, auzind de dânsa arhiepiscopul s-a minunat de neamul ei cel bun și voia s-o ia ca diaconiță, dar acest lucru nu l-a voit fecioara. Iar preotul Conon și-a luat hainele sale și s-a dus, zicând: "De acum nu voi mai rămâne în locul acesta".

După ce s-a suit la munte, îndată l-a întâmpinat pe el Sfântul Ioan Botezătorul și cu glas liniștitor i-a zis: "Întoarce-te, preote, la mănăstirea ta, că iată te voi ușura pe tine de război". Atunci, preotul Conon a zis către dânsul: "Să mă crezi pe mine, Sfinte, că nu mă voi întoarce. Că de multe ori ai făgăduit că mă vei ușura, și n-ai făcut aceasta". Deci, luându-l pe el Sfântul Ioan, l-a pus de și-a desfăcut hainele sale și cu semnul crucii l-a însemnat pe pieptul lui și i-a zis: "Să mă crezi pe mine, preote, că voiam ca să ai plată tu pentru războiul acesta, dar de vreme ce tu nu voiești, iată că te-am ușurat de război, însă plată de acum nu vei avea din lupta aceasta". Și s-a întors preotul la mănăstire.

Apoi botezând, a uns pe persană nicidecum simțind că este femeie cu firea. Deci, a mai făcut și alți doisprezece ani, botezând și ungând, nici gând având pentru femei. Și așa s-a mutat cu pace. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 100-101)