„Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare...” (din troparul praznicului).

În condacul acestui mare praznic al Schimbării la Faţă a Domnului se spune: „În munte Te-ai schimbat la Faţă...pentru ca atunci când Te vor vedea răstignit, să înţeleagă Patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.

Aici, Sfânta Biserică ne arată scopul schimbării la faţă a Domnului, faptul că înaintea ucenicilor stătea o grea încercare a credinţei lor. Îi aştepta groaznica umilire a lui Hristos - scuiparea, ocărârea, biciuirea, răstignirea ruşinoasă şi moartea pe Cruce. Era nevoie să li se întărească credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi să li se arate că El de bunăvoie se predă acestei ruşini, acestor chinuri.

Acest lucru L-a şi făcut Domnul, când S-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor Săi, pe Muntele Taborului şi li s-a arătat lor în toată slava Sa dumnezeiască. Ei n-au putut suferi această slavă şi au căzut cu faţa la pământ, simţind, în acelaşi timp, o negrăită fericire a Raiului şi înţelegând cu toată fiinţa lor că Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, este izvorul fericirii veşnice a celor care cred în El.

Sfânta Biserică ne arată însă şi un alt scop al schimbării la faţă a Domnului. Despre acest scop ea vorbeşte în următoarele cuvinte din troparul praznicului de astăzi: „Schimbatu-Te-ai la faţă, în munte, Hristoase Dumnezeule,... . Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare...”.

Domnul toate le-a făcut pentru noi, ne-a învăţat, a pătimit şi a murit pentru noi, a înviat şi s-a înălţat la cer pentru noi şi s-a schimbat la faţă pentru noi, ca prin această lumină dumnezeiască să ne schimbăm şi noi, ca prin această lumină, din păcătoşi să ne facem curaţi şi sfinţi, din neputincioşi să devenim puternici, din trişti să ne facem bucuroşi.

Această lumină pentru schimbarea noastră nu este altceva decât însuşi Harul Sfântului Duh, care s-a pogorât peste apostoli şi de atunci se revarsă cu prisosinţă asupra noastră în Sfânta Biserică, prin Tainele acesteia.

Iar Sfânta Biserică ne arată o mulţime de exemple referitoare la felul minunat în care acest Har dumnezeiesc, această lumină dumnezeiască ne schimbă pe noi, păcătoşii, ne înnoieşte şi ne înduhovniceşte.

Astfel, prin acest Har s-a luminat cândva tâlharul, răstignit o dată cu Hristos pe Cruce. Evangheliştii Matei şi Marcu povestesc că la început ambii tâlhari l-au hulit pe Domnul, iar evanghelistul Luca spune că l-a hulit pe Hristos numai unul dintre tâlhari. Este clar că Domnul, prin Harul Său, s-a atins de inima celuilalt tâlhar.

Domnul şi-a amintit de marea lui milostivire pe care, potrivit tradiţiei bisericeşti, acesta a manifestat-o faţă de El, Prunc fiind, când fugea de Irod în Egipt, împreună cu Preacurată Sa Maica şi cu dreptul Iosif, nepricinuind nici un rău sfintei Familii.

Acum, fiind pe cruce, a crezut în Hristos şi dintre cei ce L-au urmat pe Domnul a fost primul care a intrat în Rai, pentru a se bucura de fericirea veşnică.

Această lumină harică l-a luminat oarecând pe Saul, care mergea în Damasc, pentru a persecuta şi omorî pe creştini, iar el din prigonitor s-a transformat în cel mai mare apostol al lui Hristos.

Tot aşa, prin lumina dumnezeiască a acestui Har, Maria Egipteanca, Evdokia şi Taisia s-au transformat din mari desfrânate în îngeri, prin curăţie şi dragoste pentru Hristos.

Din viaţa preacuviosului Moise Arapul este evident că acesta a fost conducător de tâlhari, făcându-se vinovat de ucideri şi tot felul de crime grele. Dar apoi, luminat de Har şi întărit de puterea lui, îi uimea pe toţi prin blândeţea sa, prin viaţa sa asemenea îngerilor, fapt pentru care Sfânta Biserică l-a aşezat în rând cu Arsenie cel Mare şi cu alţi părinţi minunaţi şi sfinţi.

Sfânta Biserică ne arată multe exemple de lucrări uimitoare ale Harului, când hulitorii lui Hristos, prigonitorii şi călăii creştinilor, se făceau dintr-o dată oameni credincioşi şi primeau cununile muceniceşti.

Marelui sfânt al Bisericii, Grigore Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, îi plăcea să se roage cu aceste cuvinte, în scurta sa rugăciunea: „Doamne, luminează-mi întunericul”. Şi Domnul atât L-a luminat cu lumina Harului Său, că, atunci când săvârşea Liturghia, lumina dumnezeiască strălucea pe faţa sa şi putea fi văzută de mulţi oameni evlavioşi, aflaţi în biserică.

Să ne rugăm întotdeauna, iubiţilor întru Hristos fiii mei, ca şi noi să ne schimbăm şi din trupeşti să devenim duhovniceşti, din împătimiţi, neprihăniţi prin lumina Harului, care trăieşte în noi din momentul Botezului şi care pâlpâie ca o scânteie dumnezeiască sub cenuşa patimilor şi păcatelor noastre.

Să năzuim, prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, ca un scop suprem al întregii noastre vieţi, să fim şi noi ca o lumină, aşa cum a spus-o Hristos: „Voi sunteţi lumina lumii”  (Matei 5, 14); „aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). 

Fie ca după moartea noastră, să se împlinească întru noi cuvintele Domnului: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43).

Pentru aceasta s-o rugăm pe Preacurata Maica Domnului, prima noastră apărătoare şi mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, să se împlinească în noi, în toată puterea lor, cuvintele troparului sărbătorii de astăzi: „Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie”. Amin.

(cuvânt ţinut în biserica rusă „Sfântul Nicolae” din oraşul Sofia, la 6/19 august 1947)