celulă

Dincolo, oricât am jindui, nu mai putem face nimic niciodată

Atunci se va vedea și ce ți-ai clădit, pe care ți le-ai ales: oile sau caprele.

Contemplând creația, observăm că trăim o continuă minune nemărginită

Pentru ca să înțelegem minunea ca eveniment uimitor al dumnezeirii, trebuie să clarificăm că nimic nu are loc la întâmplare în creație, în natură. Nu există nicio dovadă științifică că celula, imboldul vieții apare la întâmplare, nici uimitorul nucleu al atomului, nici mișcările calculate, nici sinteza sa armonică, nimic din toate acestea nu sunt rodul hazardului.

Dependenţele digitale și deficitul de somn

Odată ce diminuarea cantității sau calității nevoii generale de somn provoacă peste 100 de tulburări somatice și psihice, este lesne de înțeles că aceasta conduce, în final, la scurtarea speranței de viață și a calității acesteia, inclusiv prin scurtarea telomerilor, ceea ce instalează, în timp, apoptoza sau moartea celulară.

Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!

Cu cât ştiinţa pătrunde mai adânc în tainele naturii, cu atât devine mai evident că natura este zidirea unei preamăreţe înţelepciuni şi cu atât mai sus se înalţă ochiul minţii noastre, în cunoaşterea Creatorului său.

„Nu mă lăsa, Doamne, să cad din braţele Tale!” – de vorbă cu doamna Aspazia Oţel Petrescu

Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, a stat de vorbă cu scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu (n. 1923) – autoarea volumelor de memorii Strigat‑am către Tine, Doamne (2000; reed. 2006, cu titlul Doamne, strigat‑am!) şi Adusu‑mi‑am aminte (2007) – despre pătimirile acesteia timp de 14 ani în temniţele comuniste din România (Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc, Jilava, Botoşani, Arad).

Pătimirile creștinilor în pușcăriile comuniste

Dacă diavolii, îngeri căzuţi, puteau născoci chinuri cumplite, numai ordinului şmecheresc al oamenilor i-au putut trece prin minte torturi atît de ţicnite şi de întortocheate.

Timpul, darul cel mai de preţ; şi duşmanul cel mai necruţător când e izolat şi abstract

Cine se miră să încerce a sta douăzeci şi patru de ore în picioare sau a se plimba în cerc până cade jos.

Familia – prima biserică întemeiată de Dumnezeu din iubire pentru om

Fără iubirea firească din familie, nu putem ajunge la iubirea dumnezeiască, veșnică.

Fericirea de a trăi prezenţa lui Dumnezeu…

Eram deasupra tuturor şi a toate. Am simţit apoi şi o lămurire. Aveam parcă răspuns la orice întrebare, la orice problemă a vieţii. În acelaşi timp m-am simţit înălţat sufleteşte, am simţit valoarea mea de om, demnitatea mea de om pe care n-o vând cu nimic şi n-o cedez nimănui. Era demnitatea mea în Dumnezeu. 

Iubirea de Dumnezeu e singura iubire adevărată

Odată ce au rămas lipsiţi de iubirea lui Dumnezeu, singura iubire adevărată, oamenii au început să numească iubire toate patimile şi poftele lor.

Pagini