Împărăția cerurilor

Ioan Iacob Hozevitul – rămas orfan, crescut de bunica văduvă și ajuns sfânt

„Dragul meu, tu nu ştii durerea din casa noastră. Nu sunt eu mama ta! Ea a decedat când tu aveai numai şase luni, iar tatăl tău a murit în război, când erai de trei ani. Eu sunt bunica ta, iar bunicul tău s-a dus la Cer demult. Fiind văduvă, voiam să mă duc la mănăstire dar, văzând că ai rămas orfan de părinţi, am renunţat ca să te cresc pe tine.”

Am ales Împărăția lui Dumnezeu, dar în noi ea reprezintă atât de puţin

Există în noi un dor, o nădejde, o iubire, există o dorință disperată, și totuși cât de puțin ne asemănăm sfinților lui Dumnezeu!

Pilda cu aluatul și cele trei măsuri de făină (Matei 13, 33)

Când totul se îndumnezeiește, atunci se și luminează, și crește ca aluatul dospit. Și astfel, sufletul devine mare și bogat și sfânt. Atunci sufletul este în stare ca și pe trupul său, fiind acesta organ al său, să-l înduhovnicească, să îl renască și să-l sfințească.

Ce este Sfânta Proscomidie?

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.

Un singur lucru avem în comun – conștiința nevoilor noastre disperate

Dacă am fi cu adevărat conștienți de nevoia disperată în care ne aflăm, am fi dispuși să fim deschiși și iubitori către ceilalți. Dacă nu suntem așa, este semn că nu am înțeles încă cine suntem și unde ne aflăm.

Să prăznuim cu bucurie ziua Învierii lui Hristos

În această zi s-a pus început întregii lumi văzute; în această zi Arhanghelul Gavriil a adus vestea cea bună Preasfintei Născătoare de Dumnezeu despre întruparea Domnului; în această zi Domnul și Dumnezeul nostru a înviat din morți, nimicind iadul.

Cu inima noastră să suspinăm, cu sufletul nostru să ne înduioșăm

Mai întâi de toate, să atingem pământul cu capul nostru, plecându-ne astfel înaintea Lui, și să nu amenințăm cu acesta pe frații noștri; cu ochii noștri să vărsăm lacrimi înaintea Lui, nu să privim cu ochi spurcați la frumusețe străină; mâinile noastre să le întindem cu evlavie către El și să le desfacem ca să dăm dar bun.

Viața liturgică anticipează unirea credincioșilor cu Dumnezeu și cu sfinții în Împărăția Cerurilor

La biserică, credincioșii nu se uită niciodată la ceas, deoarece atunci când își dăruiesc timpul lui Dumnezeu, au la dispoziție „tot timpul din lume” și, după cum spune un proverb francez, „nu ții socoteală de cât cheltuiești pentru cel pe care-l iubești” («quand on aime, on ne compte pas»). Participând mai des și mai mult la viața liturgică, credincioșii trăiesc mai mult și mai des împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții, sunt pătrunși mai mult de modul lor de viață și de virtuțile lor, se aseamănă din ce în ce mai mult cu ei și se unesc cu ei tot mai mult, anticipând astfel viețuirea comună din Împărăția Cerurilor, unde unirea credincioșilor cu Dumnezeu și cu sfinții va fi desăvârșită.
Să coborâm Cerul în inimile noastre e foarte uşor. Este de ajuns numai să vrem.
___   Arhimandritul Eusebiu Giannakakis

Cum să dobândim Împărăția Cerurilor?

Împărăția Cerurilor înseamnă nevoință și cei ce întru toate se silesc și se nevoiesc, aceia o dobândesc.

Pagini