Evlavia nu obligă pe nimeni la ceva pentru care el însuşi nu are bunăvoinţă. Însă, „oricine va voi să vie după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa în toate zilele şi să-mi urmeze Mie” (Luca 9, 23).

Şi iarăşi: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vei avea comoară în Cer, şi vino, urmează Mie” (Matei 19, 21).

Şi prin Isaia prorocul: „De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca” (Isaia 1, 19).

Din toate acestea, şi din multe alte locuri asemănătoare, reiese că Împărăţia Cerească este dată celor binevoitori, căci ceea ce se face din obligaţie şi fără voie, nu merită răsplată înaintea Dreptului Judecător. 

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 63)