împovărare

Împietrirea sufleteasca – o primejdie?

A scoate la iveală o astfel de pătimire şi a convinge bolnavul să se pocăiască implică o mare nevoinţă, necesită mare pricepere, cere multă dragoste şi purtare de grijă din partea duhovnicului.

Prin Înălţarea lui Hristos la Ceruri am devenit şi noi „dumnezei după har”

Ce lucru minunat să-L avem pe Hristos Cel Înviat alături de noi, înăuntrul nostru şi pe Duhul cel Sfânt, ca şi pe Părintele nostru ceresc! Am spus că acolo unde este Tatăl este şi Fiul şi Duhul Sfânt, „Treimea Cea de o Fiinţă şi nedespărţită”.

Postul în viaţa copiilor noştri

Copiii nu vor fi obligaţi să respecte cu asprime toată pravila postului, dacă nu le va fi pe plac. În acest caz, postul nu ar aduce niciun folos sufletului, ci doar l-ar înăspri. Mântuitorul a spus: „...milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13).

Avem atâtea greșeli și păcate personale, dar îi bârfim și-i judecăm pe alții fără oprire

Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărați, avem atâtea greşeli personale, şi nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim. Rădăcina păcatului judecării începe din egoism şi mândrie, care sunt mari boli duhovnicești. Toate patimile, păcatele şi căderile îşi au punctul de plecare în egoism.

Apropiindu-te de Domnul, te îndepărtezi de necazuri

Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El!

Să ne aruncăm pe noi înşine în noianul îndurărilor lui Dumnezeu

„Cel ce se leapădă de Mine şi nu primeşte graiurile Mele, Eu nu îl judec pe el, ci are judecător ca să-l judece cuvântul pe care l-am grăit, acela îl va judeca în ziua cea de apoi” (Ioan 12, 48).

Mintea este datoare să înfrâneze inima

Mintea este datoare să înfrâneze inima, aşa încât aceasta să nu fie atrasă de împătimire la cele deşarte şi stricăcioase, de la răcirea faţă de cele nestricăcioase şi adevărate, de dragul celor stricăcioase şi deşarte.

Diavolul nu suportă dispreţul

Omul credincios, care-L iubeşte pe Dumnezeu, nu poate huli, şi cu atât mai mult observă în sine două firi: iubeşte şi huleşte.

Grijile lumești

Pentru că avem nevoie de adăpost, îmbrăcăminte, hrană şi celelalte lucruri, trebuie să ni le procurăm; de aceea trebuie şi să ne gândim la acest lucru, şi să ne dăm silinţa. Şi în aceasta nu este niciun păcat.

Omul și nevoile sale

Aşa şi omul, dacă se împovărează cu mai mult decît îi trebuie, nu mai poate ţine pasul cu cei de alături pe drumul care duce spre mîntuire.

Pagini