Avem atâtea greșeli și păcate personale, dar îi bârfim și-i judecăm pe alții fără oprire
Părintele meu Iosif spunea: „Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă își cârmuiește cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuiește pe sine după voia lui Dumnezeu”.
Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, și Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul și ia judecata lui Dumnezeu și judecă! Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul! Rădăcina păcatului judecării începe din egoism și mândrie, care sunt mari boli duhovnicești. Toate patimile, păcatele și căderile își au punctul de plecare în egoism.
Să nu judecăm și să nu osândim, căci acesta este păcat înfricoșător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărați, avem atâtea greșeli personale, și nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, și în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greșelilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele meu Iosif spunea: „Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă își cârmuiește cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuiește pe sine după voia lui Dumnezeu”.
Mântuirea noastră este foarte importantă și este o lucrare plină de primejdii.
(Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 35)