mângâiere

Ucenicia rasoforului Platon, devenit mai târziu marele stareţ Paisie de la Neamţ

Într-o noapte, spre Duminică, Platon a adormit aşa de tare, că nu a mai auzit clopotul de Utrenie. Când s-a deşteptat, slujba era pe la jumătate. Atunci, de mare mâhnire, a început a plânge şi s-a întors la chilie. Iar a doua zi s-a ruşinat să mai meargă la Sfânta Liturghie şi la trapeză cu fraţii, ci şedea în chilie plângând, atât era de pătruns de frica de Dumnezeu. Din ziua aceea, multă vreme, rasoforul Platon nu mai dormea culcat pe pat, ci şezând pe un scăunel, ca să se poată deştepta la Utrenie.

„Numai prin credinţă, fără fapte, nu este cu putinţă mântuirea” – Sfântul Paisie de la Neamţ

În Mănăstirea Neamţ zidi spital pentru bolnavi şi case de oaspeţi. Stareţul rânduia pe cei bătrâni şi bolnavi la spital, încredinţându-i fratelui Onosie, bolnicerul mănăstirii. El cerea îngrijitorilor să slujească bolnavilor ca lui Dumnezeu, să le dea mâncare cât mai bună, pâine albă şi vin, să-i spele săptămânal şi să le menţină curăţenie exemplară în bolniţă.

Sfântul Paisie de la Neamţ aducea mângâiere după nevoia sufletească a fiecăruia

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că avea atât de mare dar de a convinge, încât şi pe cel mai trist îl putea mângâia şi linişti cu cuvintele sale, şi pe cel descurajat îl putea îmbărbăta şi întări. Iar unde trebuia, mustra, ruga, îndepărta, îndelung răbda şi când nu izbutea, alunga de la sine.

Bunica este o mare binecuvântare pentru familie

Mama, din pricina mulţimii treburilor ei, nu apucă să le dea copiilor ei afecţiunea şi dragostea ce le sunt absolut necesare. Aşadar, pe acestea le dă bunica, deoarece vârsta aceasta este vârsta dragostei şi a afecţiunii.

Chipul Sfântului Arsenie Capadocianul

Chipul său sfânt răspândea mereu har și mângâiere. Fața sa strălucea de sclipirea ascetică. S-a imaterializat din pricina nevoințelor duhovnicești mai presus de fire ce le-a făcut pentru dragostea lui Hristos, precum și din pricina multor osteneli făcute din dragoste pentru turma sa, pe care a păstorit-o 55 de ani ca un bun păstor.

O, ce fericire dulce și scumpă dă Mântuitorul celor ce trăiesc viața după poruncile Evangheliei Lui!

Fericirea pe care o dă lumea nu se potrivește cu fericirea dumnezeiască. O, ce fericire dulce și scumpă dă Mântuitorul celor ce trăiesc viața după poruncile Evangheliei Lui!

Sfântul Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, numit şi „Basarabov”

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Minunea descoperirii moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou

Uitat de fraţii săi din mănăstire, trupul Cuviosului Dimitrie a fost tăinuit multă vreme între cele după pietre de pe malul Lomului. Apoi, venind râul mare, au căzut în apă pietrele cu moaştele întregi şi nestricate ale sfântului. Moaştele au zăcut în apă şi prundiş mulţi ani de zile, până când Dumnezeu le-a descoperit într-un chip ca acesta. Era o copilă stăpânită de duh necurat şi nu afla sănătate nicăieri. Într-o noapte i s-a arătat Sfântul Dimitrie în vis şi i-a zis: „Copilă, de mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui pe tine!” Auzind de acest vis, clericii şi poporul au mers la locul unde se nevoise sfântul, cu făcliile aprinse în mâini, şi au scos din apă odorul cel de mult preţ, adică moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, pe care le-au aşezat cu cinste în biserica satului Basarabov.

Cum au ajuns moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov la Bucureşti?

Moaştele au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă, totuşi, la Kiev, unde se crede că se păstrează şi astăzi. În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucureştiului şi al întregii Ţări Româneşti.

Pe cât este de firesc să ne cinstim părinţii, cărora le datorăm viaţa, pe atât este de greu păcatul necinstirii lor

În înţeleapta şi dreapta Sa purtare de grijă, Dumnezeu păzeşte în chip deosebit viaţa şi rânduieşte bunăstarea celor care-şi cinstesc pe pământ părinţii, iar spre desăvârşită răsplătire a virtuţiii desăvârşite dăruieşte viaţa cea nemuritoare şi fericită în Patria Cerească.

Pagini