nevoitor

Duhovnicii au harul care vindecă rănile sufletești

„Apa nu se poate ridica singură mai presus de nivelul izvorului său, omul nu poate da ceea ce nu are, iar un duhovnic nu poate să povăţuiască pe înalta scară a vieţii creştine pe altcineva, dacă nu s-a urcat el însuşi mai întâi pe treptele perfecţiunii duhovniceşti.”

Cuvinte de folos spre mântuire – Sfântul Ierarh Nifon

„Dacă voieşti, fiule, în mijlocul oamenilor a locui, aceasta eşti dator a păzi: a nu prihăni nicidecum pe cineva, a nu osândi, a nu ocărî, a nu te întărâta, a nu defăima, nici a te socoti pe sineţi ca şi cum vreun lucru bun ai făcut cândva”.

Nepăsarea care ne molipsește în timpul rugăciunii și postului

Mijloacele Harului împotriva nepăsării sunt rugăciunea, lacrimile şi credinţa.

Monahul Ioanichie Sturzu – îngrijitorul și rugătorul bolnavilor de reumatism

Fiind un bun cunoscător al plantelor medicinale, părintele Ioanichie le aduna din vreme, le prepara şi aştepta să le folosească. Nu departe de chilia lui avea o casă cu patru încăperi, un fel de bolniţă cu paturi şi căzi pentru baie. Aici primea gratuit oameni din sate, bolnavi de reumatism, pe care îi ţinea până se simţeau mai bine. Mai întâi le cerea să se mărturisească de păcatele lor; apoi îi pomenea la biserică şi la Sfântul Maslu; le pregătea zilnic băi calde din plante, pe care le prepara cu mâinile sale.

Mintea unită cu rugăciunea umple sufletul de liniște

Aşa cum respiraţia dă viaţă trupului, tot astfel şi mintea, unindu-se cu rugăciunea, înviază sufletul său cel mort. Şi aceasta făcând ca un lucrător adevărat şi mila lui Dumnezeu cu multă durere căutând, începe să simtă câte puţin luminarea mângâierii dumnezeieşti.

Cuviosul Inochentie de la Probota – cinstit în Moldova ca un adevărat sfânt şi rugător

Ziua şi noaptea slăvea pe Dumnezeu cu neadormite rugăciuni, cu post îndelungat şi cu multe lacrimi care spală orice păcat şi îndumnezeiesc pe om. Şi atât a sporit cuviosul acesta, încât şi făcător de minuni s-a făcut. Pentru aceea tuturor le era iubit şi mulţi bolnavi se vindecau cu rugăciunile lui.

Monahul Damian Ţâru dorea, încă din copilărie, să-L slujească pe Hristos

Spunea ucenicului său că, pe când era mic, se furişa din casa părintească şi se încuia singur în biserica satului. Acolo petrecea toată noaptea, rugându-se şi citind sfintele cărţi cu lumânarea în mână, iar când se lumina de ziuă, se întorcea din nou acasă. Mama lui, nu o dată, îl bătea să-i spună unde doarme noaptea. Dar el răbda toate, pentru dragostea lui Hristos.

Arhimandritul Sava Cimpoca – cel mai mare copil al unei familii binecuvântate

În anul 1904 a intrat în obştea Mănăstirii Căldăruşani, iar după patru ani a primit schima monahală. Mai târziu, i-au urmat tatăl, cu al doilea frate, care s-a călugărit, primind numele de Elisei. Iar mama cu trei fete s-au călugărit în Mănăstirea Ţigăneşti. Era un lucru minunat a vedea pe tata cu fiii şi pe mama cu fiicele, împreună ostenindu-se pentru Hristos, şi unii pe alţii îndemnându-se la rugăciune, la smerenie şi ascultare.

Arhimandritul Cleopa Ilie – o viaţă sfântă, de adâncă smerenie

„Întotdeauna mi-am rănit ştiinţa gândului, învăţând pe alţii cele ce eu n-am lucrat. Îmi aduc aminte câteodată de marii nevoitori care au trăit mai demult în această mănăstire, care dormeau în sicrie şi se sileau la plângere şi lacrimi, dar eu stau ca o stâncă cu totul în nesimţire. Orice vorbesc pentru îndreptarea altora mă mustră mai mult pe mine decât pe ei, că nu fac cele ce zic, şi zilele se scurtează şi vremea sfârşitului nemerniciei mele pe acest pământ se apropie.”

Ispitele ne călesc în lupta duhovnicească

Fără ispite, nimeni nu a ajuns la desăvârşire. În acest stadiu, când harul lui Dumnezeu se retrage, mulţi au căzut în înşelare. Iar aceasta se întâmplă pentru a ne face luptători încercaţi în război, iar nu să rămânem mereu prunci. Fiindcă Domnul vrea să devenim bărbaţi vrednici şi luptători curajoşi, în stare a păzi bogăţia Lui. 

Pagini