„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi».

Acestea şi multe altele îl învaţă răutatea cea veche, iar acela, necunoscând cursa pe care i-o pregăteşte, fiindcă nu are experienţa luptei, se lasă înşelat şi primeşte minciuna în locul adevărului. Iar aceasta se petrece, aşa cum am spus, din iconomia lui Dumnezeu, ca să-l înţelepţească şi să nu mai fie mereu prunc.

Însă, atunci când va scăpa din mreaja acestor gânduri şi îşi va simţi neputinţa, se va vedea pe sine mai rău chiar şi decât orice târâtoare de pe pământ. Şi îşi doreşte ca, dacă este cu putinţă, să-i bage pe toţi oamenii în inima sa, ca să vadă harul şi să se mântu­iască, chiar de-ar fi să se lipsească el de harul lui Dumnezeu. Dar fiindcă şi aceasta a încercat, că adică nu este cu putinţă ca cineva să-i mântuiască pe ceilalţi, rămâne în linişte şi se roagă ca Dumnezeu să-i mântuiască pe toţi.

Toate aceste ispite prin care a trecut, toate aceste furtuni şi naufragii, toate aceste temeri şi încercări atât de mari, le-a pătimit pentru că nu a avut povăţuitor care să-l sprijine şi să-l călăuzească. Şi fiindcă există această lipsă de povăţuitori practici, pentru aceasta de abia de se găseşte unul dintr-o mie care să străbată această cale primejdioasă, care, aşa cum am spus, este calea cea scurtă a lui Dumnezeu care îl duce pe om la viaţa cea veşnică.

Şi pentru că există această lipsă, de aceea şi urmează diferite înşelări. Fiindcă este absolut necesar ca harul lui Dumnezeu, după ce nevoitorul începător îl gustă bine la început, să se retragă pentru a-l căli şi a-l face un luptător încercat al lui Hristos. Fără aceste ispite, nimeni nu a ajuns la desăvârşire. După cum am spus, în acest stadiu, când Harul lui Dumnezeu se retrage, mulţi au căzut în înşelare. Iar aceasta se întâmplă pentru a ne face luptători încercaţi în război, iar nu să rămânem mereu prunci. Fiindcă Domnul vrea să devenim bărbaţi vrednici şi luptători curajoşi, în stare a păzi bogăţia Lui. Pentru aceasta ne lasă să fim ispitiţi...”

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 193-194)