obşte

Rânduiala privegherilor lăsată de Cuviosul Arhimandrit Gheorghe călugărilor de la Cernica

„Săvârşiţi-le pe toate cu bună rânduială, o, fiii mei. Purtaţi grijă a nu fi lipsit cineva de harul privegherilor, nici să rămâneţi bătând afară la uşa milostivirii lui Dumnezeu. Ci mai ales voi, clericii, cu foarte mare pază să umblaţi, nesocotind a fi mică pagubă a scădea măcar o cirtă din lege, că scris este: Cel ce nu se osteneşte după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 5).”

Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur

Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă vrăjmaşii, unul după altul.

Să fii rotund cu toţi şi vei avea pace

Cel mai mult câştigă cei care fac ascultarea ca pentru Dumnezeu şi ascultă de oricine din obşte; trebuie să fii rotund cu toţi, pentru că atunci ai pace cu toţi; să nu faci deosebire.

Protosinghelul Vichentie Mălău – ce înseamnă un hram adevărat?

În anul 1927, la hramul Mănăstirii Secu a venit lume multă. Părintele Vichentie i-a primit pe toţi cu dragoste, i-a odihnit şi ospătat; iar din darurile aduse a împărţit la slujitori, la călugări şi la săraci. Văzând aceasta, casierul mănăstirii i-a zis: „Părinte stareţ, dar totul împărţiţi? Mănăstirea cu ce mai rămâne, că s-au cheltuit atâţia bani cu hramul?”. „Lasă, părinte Eftimie. Astăzi am prăznuit ziua Sfântului Ioan Botezătorul. La hram, mănăstirea nu trebuie să câştige, ci să se roage şi să facă milostenie la toţi. Acesta este un hram adevărat!”.

Ieroschimonahul Paisie Olaru – Mare este darul tăcerii!

Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deşartă şi învăţăm a ne ruga. Părinţii noştri vorbeau „şapte vorbe pe zi”, cum se spune, dar cu inima şi cu buzele se rugau neîncetat. Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morţii şi ziua judecăţii, încet-încet dobândim darul tăcerii şi al rugăciunii. Să ne rugăm lui Dumnezeu cu cuvintele psalmistului David: Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele (Psalm 140,3).

Cuviosul Arhimandrit Gheorghe a readus rânduiala în slujbele Bisericii

A hirotonit trei preoţi şi trei diaconi şi a rânduit să se facă zilnic Sfânta Liturghie şi cele şapte Laude. Pravila şi canoanele bisericii le-a aşezat întocmai după tipicul Sfântului Sava şi potrivite cu obiceiul pământului, că mai înainte de dânsul nu erau statornicite nici într-o parte a ţării, „ci urma care cum vrea”.

Mitropolitul Anastasie Crimca – de la ostaş în armata Moldovei, la ostaş al lui Hristos

Pentru înţelepciunea şi smerenia sa, în anul 1607, episcopul Anastasie a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica lui Hristos timp de 20 de ani. Cea dintâi grijă a sa a fost întărirea vieţii duhovniceşti prin mănăstiri şi sate şi zidirea de noi biserici.

Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu

După puţin timp, Sfântul Nifon Patriarhul şi-a luat ucenicul şi au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinereţe, fără a fi cunoscut şi a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri şi să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie şi dragoste, până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obşti în chip minunat.

Sfântul Ioan de la Prislop – sihastrul martir ucis în peștera care i-a fost chilie

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Ieromonahul Amfilohie, primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi

Neavând schitul biserică încăpătoare, s-a rugat Cuviosul Amfilohie multă vreme Sfântului Mucenic Dimitrie să-i trimită un om milostiv pentru a-l ajuta să zidească o biserică nouă din piatră. Pe la anul 1560, spune tradiţia, zăbovind domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la Piatra-Neamţ, i s-a arătat marele mucenic în vis şi i-a poruncit să zidească o biserică de piatră la Schitul lui Simeon. Aşa s-a înnoit această sihăstrie sub egumenia lui Amfilohie, luând denumirea de Mănăstirea Pângăraţi.

Pagini