obşte

Cum l-a vindecat Maica Domnului pe călugărul Ilarion

După ce doctorița aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior și vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni...”.

Monahul Filotei, unul dintre primii imnografi din mănăstirile româneşti

Monahul Filotei întemeiază prima şcoală de caligrafi şi copişti la Cozia şi ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Singura operă scrisă de el, ajunsă până astăzi, poartă numele de Pripeale (mărimuri), adică imne de laudă în cinstea marilor sfinţi, care se cântă la slujba privegherii în mănăstiri. Fiind iscusit protopsalt şi imnograf, „pripealele” sale s-au răspândit prin secolele XV-XVIII în toate Bisericile Ortodoxe din Peninsula Balcanică, spre lauda lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi.

„Înălțarea Domnului”, prăznuită la Mănăstirea Eroilor din județul Neamț

Praznicul Înălţării Domnului a reprezentat o zi de mare bucurie duhovnicească pentru obștea Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”, comuna Brusturi, județul Neamț. Bucuria a fost prilejuită de marele praznic al creștinătății, precum și de comemorarea eroilor neamului românesc.

Monahul Marcu Dumitrescu era numit de gardieni „fachirul”

Niciodată nu plângea, oricât de mari ar fi fost chinurile la care era supus. Harul lui Dumnezeu îl acoperea, dar temnicerii nu ştiau de astfel de lucruri. Odată, însă, a izbucnit în plâns. „Gata! L-am biruit pe fachirul!”, au strigat bucuroşi anchetatorii. Însă nu era nici pe departe aşa. Părintele Marcu plângea de mila celui ce era bătut lângă dânsul.

Schimonahia Acachia Maior – o viaţă în rugăciune, ascultare şi lacrimi, departe de ţară

În Mănăstirea Eleon mă împac aşa, ca printre străini. Ştiţi ce spun Sfinţii Părinţi? Călugărul care trăiește printre străini are două cununi! Una este cununa ostenelilor călugăreşti, pe care le face în viaţă; iar a doua este cea pe care ţi-o pregătesc cei din jurul tău, prin defăimări şi dispreţ că eşti străin. Aşa pătimim şi noi aici!

Cuvioşii Vucol, Ghedeon şi Gherman ‒ trei făclii pe Muntele Ceahlău

Ziua şi noaptea îşi aveau mintea înălţată la Dumnezeu, prin neîncetată rugăciune şi nădejdea bunătăţilor celor viitoare. Toată săptămâna petreceau singuri în munte, nevăzând faţă de om, şi mâncau o dată pe zi, după apusul soarelui. În sărbători se adunau la chilia unui duhovnic sihastru şi acolo săvârşeau Sfânta Liturghie şi primeau Trupul şi Sângele Domnului. 

Ieromonahul Damaschin Schipor – despre împăcarea cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu

Avea chipul blând, senin şi era foarte milostiv. Citea Psaltirea în fiecare zi, ajungând să o ştie pe de rost, şi săvârşea în taină rugăciunea inimii. Îi iubea pe toţi şi era iubit de toţi: de călugări, credincioşi, copii şi animale.

Protosinghelul Ioachim Spătaru – jumătate de secol de duhovnicie

Chilia lui din lavra mănăstirii era un adevărat paraclis şi casă de oaspeţi pentru credincioşi. Căci era cunoscut şi căutat de multă lume de la munte şi de la şes, din Bucovina şi din Ţara de Jos. Toţi ştiau bunătatea bătrânului, se foloseau de cuvintele lui şi băteau cu încredere în uşa chiliei sale.

Ieroschimonahul Natan, egumenul Sihăstriei Putnei în vremuri de restrişte

Sfintele sale moaşte, descoperite recent, sunt împodobite de bună mireasmă duhovnicească, iar capul său, în chip minunat, poartă o cruce, ca semn al sfinţeniei şi binecuvântării.

Mitropolitul Teoctist II – părinte și învățător al Moldovei timp de 20 de ani

În anul 1522 a terminat de zidit şi a sfinţit noua Catedrală a Mitropoliei din Suceava, aşezând în ea moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou. Tot el a uns ca domni ai Moldovei pe Ştefăniţă Vodă, în anul 1517, şi pe Petru Rareş, în anul 1527, făcându-se la amândoi cel dintâi sfetnic, părinte şi duhovnic.

Pagini