Monahia Agatonica Bordacel, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (1886-1956)

Maica Agatonica a fost o călugăriţă aleasă în obştea Mănăstirii Dintr-un Lemn. Era de loc din satul Romani (Gorj). Iubind pe Hristos, a intrat de mică în mănăstire, învăţând de la fiecare smerenia, tăcerea şi rugăciunea.

Cea mai mare virtute a maicii Agatonica era sfânta ascultare. Toată viaţa a îngrijit de vitele mănăstirii, cu o dragoste şi răbdare rar întâlnite. Păştea oile, aducea lemne din pădure, mulgea vacile, hrănea păsările, făcea curăţenie şi tot ce i se poruncea. Tot timpul tăcea, lucra, se ruga şi era fericită. Pentru blândeţea inimii sale o iubea toată obştea călugăriţelor. O iubeau păsările, vitele, copiii satului şi mai ales oile mănăstirii, pe care le-a păstorit 30 de ani.

Noaptea se ruga mult şi dormea puţin. Iar când celelalte surori o mustrau că nu pot dormi din cauza ei, maica Agatonica le răspundea: 

– Scoală, soră, şi bagă în traistă, că rămâne traista goală! Că ce strângi aici, aceea vei găsi dincolo!

La biserică venea cea dintâi şi aducea regulat şi pe mama ei, care era bătrână şi oarbă. Uneori îi ziceau celelalte: 

– Maică Agatonica, de ce chinuieşti pe bătrâna, că este bolnavă? 

– Lasă, să se mântuiască şi ea! Să o găsească Hristos în biserică. Eu tot nu am timp să vin regulat la biserică. Măcar ea să se roage pentru mine.

La bătrâneţe nu mai păştea oile. Dar spunea celorlalte: 

– Daţi-mi şi mie să fac ceva, că mănânc degeaba!

Şi o trimiteau să dea de mâncare la păsări. Alteori o întrebau maicile: 

– Unde te grăbeşti aşa, maică Agatonica? 

– Mă duc la părintele să mă împărtăşesc. Ştiu eu, mai ajung până mâine?

În toamna anului 1956, maica Agatonica a adormit cu pace, dându-şi sufletul în mâinile Domnului. 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 604-605)