Chilia Karțoneilor de la Schitul „Sfânta Ana” – Athos
Una dintre cele mai bine organizate chilii din Schitul Sfânta Ana este cea cu hramul „Sfântul Gheorghe”, numită și „a Karţoneilor”.
Chilia Karţoneilor se află în latura de vest a Schitului Sfânta Ana, la intrarea dinspre Nea Skiti.
La această chilie s-au nevoit patru fraţi după trup, de origine din Mesinia. Trei au fost ieromonahi – Dionisie, Serafim şi Gavriil –, iar unul monah – părintele Hrisostom, care a adormit în 1941. Fiii lor duhovniceşti au fost ieromonahii Gavriil şi Pantelimon Protopsaltul (†1992).
Urmaşii acestora alcătuiesc obştea de astăzi formată din cinci fraţi, având ca stareţ pe ieromonahul Gavriil.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro