Arhimandritul Dometian, stareţ al Mănăstirii Neamţ (1823-1834)

După mutarea din viaţă a stareţului Ilarie († 1823), obştea Mănăstirii Neamţ a ales întâistătător, povăţuitor şi duhovnic pe arhimandritul Dometian.

Acest venerabil stareţ era transilvănean, din ţinutul Braşovului. Către sfârşitul secolului XVIII şi-a închinat viaţa lui Hristos în marea lavră, devenind un călugăr înţelept şi ascultător. În acea vreme, Mănăstirea Neamţ era vestită în întreaga Peninsulă Balcanică şi în toate ţările ortodoxe. Faima marelui stareţ Paisie, ca şi a vieţii duhovniceşti de aici, atrăgea călugări aleşi din toate colţurile ţărilor române, ca şi din Rusia, Grecia, Serbia şi Bulgaria. Din ţară, la Neamţ, cei mai numeroşi erau călugării moldoveni (circa 80%), apoi transilvăneni (5-10%) şi puţini „vlahi” din Ţara Românească. Iar de peste hotare veneau, îndeosebi, călugări din Ucraina şi Rusia; apoi călugări greci, macedoneni şi sârbi din Muntele Athos.

Monahul Dometian a făcut ascultare mai întâi la bucătărie, la vite şi la biserică. Apoi a lucrat în tipografie, ajutând la legatul cărţilor şi la răspândirea lor, mai ales în Transilvania. Învrednicindu-se de harul preoţiei, a ajuns în puţină vreme duhovnic iscusit. Iar în anul 1823, văzându-l părinţii „foarte iscusit la minte şi vrednic de a povăţui”, l-au ales stareţ.

De la început, arhimandritul Dometian s-a dovedit a fi un bun părinte duhovnicesc, râvnitor la cele dumnezeieşti, chivernisitor în cele mănăstireşti, iubitor de fraţi şi de învăţătură, înnoitor de biserici şi milostiv cu cei săraci. El a continuat opera de înnoire a vieţii duhovniceşti din marea lavră, începută de stareţul Ilarie după cumplita răscoală din anii 1821-1822. Mai întâi a adunat în mănăstire pe toţi călugării risipiţi prin păduri şi metoace de frica turcilor. Apoi a rânduit duhovnici aleşi, spovedanie săptămânală, prezenţă regulată la biserică şi ascultare în tăcere şi rugăciune. Sub stareţul Dometian, obştea Mănăstirii Neamţ cu toate schiturile ei număra până la 600 de călugări.

În aceeaşi măsură s-a îngrijit şi de înnoirea mănăstirii şi a schiturilor jefuite şi arse de turci. Astfel, a restaurat biserica voievodală din incintă, ctitorită de Ştefan cel Mare (1497), şi a zidit alături a doua biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. A refăcut chiliile din partea de sud a incintei, precum şi Mănăstirea Secu, aproape în întregime mistuită de foc, iar la Schitul Sihăstria a zidit din nou biserica de piatră şi două corpuri de chilii.

Stareţul Dometian a dezvoltat, de asemenea, şi tipografia Mănăstirii Neamţ. Era singura tipografie bisericească din Moldova şi se cereau cărţi de cult şi de folos sufletesc peste tot la bisericile şi mănăstirile din ţară, ca şi la parohiile ortodoxe din Transilvania, începând de la Braşov şi Ţara Bârsei, până la Sibiu, Năsăud, Munţii Apuseni şi Maramureş. Aceste cărţi se distribuiau gratuit la mănăstiri, schituri şi la bisericile sărace. O bună parte din cărţi se transportau de călugări, cu porunca stareţului, peste Carpaţi, la fraţii români din Transilvania. Aceasta a fost dintotdeauna o datorie creştinească de onoare pentru obştea Mănăstirii Neamţ.

Povăţuind marea lavră cu multă înţelepciune timp de 11 ani şi bineplăcând lui Dumnezeu, stareţul Dometian s-a strămutat la cele veşnice în toamna anului 1834.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 349-350)