Ştefan cel Mare

Mănăstirea Bistriţa

Bistriţa, care în slavonă înseamnă „apă repede”, este una dintre cele mai vechi ctitorii muşatine ce se află de secole zidită pe valea unui pârâu mărginit la răsărit de pădurile de molid ale Cetăţuii, la apus, de platoul lui Petru Rareş şi de muntele lui Simon, ce a adăpostit încă din veacul al XIV-lea sihaştri nemţeni, iar la nord, de culmile domoale ale Obcinei Ciprianei.

Cuviosul Paladie Tahigraful – caligraf, scriitor şi pictor vestit

Era în toate înţelept, cuvios şi iubitor de Dumnezeu. Cunoştea bine învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi era bun povăţuitor în obşte şi iubit de toţi. Iar pentru că scria foarte repede şi frumos, i se spunea „tahigraf”, adică „iute scriitor”.

Cuviosul Spiridon Monahul – caligraf şi dascăl în şcoala Mănăstirii Putna

Bătrânul şi fericitul ctitor Ştefan cel Mare a poruncit cuviosului Spiridon, în ultimul an al domniei sale (1504), să-i scrie un Tetraevanghel pentru Mănăstirea Putna. Dar răposând după câteva luni Ştefan Voievod, cartea a fost terminată în anul 1506 şi apoi ferecată în argint de către fiul său, Bogdan Voievod, şi dată Mănăstirii Putna în anul 1507.

Cuviosul Ioasaf Arhimandritul, primul egumen al Mănăstirii Putna

În anul 1440, monahul Ioasaf a fost hirotonit preot şi a ajuns duhovnic iscusit în Mănăstirea Neamţ, povăţuind către Hristos multe suflete. Numele lui se făcuse cunoscut până la Mitropolitul Moldovei, Teoctist, şi chiar la dregătorii ţării. Pentru sfinţenia vieţii lui, a fost ales de sobor egumen şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Neamţ, făcând unele îmbunătăţiri la biserică şi întărind mult dragostea şi armonia între fraţi. 

Cuviosul Vasile Monahul, unul dintre ctitorii Filocaliei în spaţiul românesc

Ajungând la Mănăstirea Putna şi fiind cunoscut marelui domn, Ştefan Vodă al Moldovei, Cuviosul Vasile a luat poruncă să scrie, pentru ctitoria sa, Scara Sfântului Ioan Scărarul, pentru a nu fi lipsiţi „rugătorii” săi de un dar ca acesta. Căci nu exista mănăstire ortodoxă care să nu aibă Cuvintele Sfântului Ioan, egumenul Muntelui Sinai, operă filocalică cu cea mai largă răspândire.

Cuviosul Stahie Arhimandritul, cel mai ales egumen al Mănăstirii Probota din secolul XV

În anul 1465, mama voievodului, doamna Oltea, simţindu-şi sfârşitul aproape, a fost călugărită de Cuviosul Stahie cu numele de monahia Maria. Apoi, răposând în acelaşi an, a fost îngropată în cripta bisericii de soborul părinţilor. La slujba prohodului au luat parte însuşi marele domn, Mitropolitul Teoctist şi toţi dregătorii Moldovei. După un an a răposat şi soţia voievodului, Evdochia, şi a fost aşezată de arhimandritul Stahie în aceeaşi criptă.

Cuviosul Gherontie Ieroschimonahul, egumen al Mănăstirii Humor

Cel mai mare dar făcut de Ştefan cel Mare Mănăstirii Humor a fost vestitul Tetraevanghel scris, la porunca sa, de ieromonahul Nicodim din Mănăstirea Putna, la 17 iunie 1473, pe care domnul l-a dat în mâinile Cuviosului Gherontie. Pe coperta acestei cărţi, caligraful l-a pictat pe Ştefan Voievod în genunchi, oferind Maicii Domnului dania sa.

O lumină nouă asupra Bătăliei de la Războieni

S-a împământenit ideea că la înverșunata bătălie de la Valea Albă – Războieni, Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost biruit de turci, care răscumpărau astfel pierderile umane şi materiale de la Podu Înalt. Însă, urmărind cu atenție „filmul” luptei, derularea faptelor ne conduce spre o altă concluzie, mai subtilă: este vorba despre o retragere tactică, iar nu o înfrângere în adevăratul sens al cuvântului. 

Părintele Cleopa, despre sfinţii români şi despre pustnicii din timpul său

„Mai erau douăzeci şi şapte de maici, printre care şi Maica Zenovia, care era fiică de ministru de la Bucureşti şi avea acte de la Regele Carol I, ca să poată sta în toate pădurile statului. A stat şaizeci de ani în pustie”.

Cuviosul Nicodim Ieromonahul, autorul vestitului Tetraevanghel de la Mănăstirea Humor

În anul 1470, mergând la Putna cu egumenul Ioasaf, a luat poruncă de la Ştefan cel Mare să scrie un Tetraevanghel pentru Mănăstirea Humor, pe care îl termină la 17 iunie 1473. Frumoasele miniaturi, icoane, ornamente şi întreaga caligrafie fac din acest manuscris cel mai preţios Tetraevanghel ce se păstrează astăzi în ţara noastră. Icoana Maicii Domnului şi a celor patru evanghelişti, ca şi portretul lui Ştefan cel Mare, de o mare valoare, nu puteau fi lucrate aşa de frumos decât de mâna binecuvântată a unui călugăr cuvios. Şi acesta a fost Cuviosul Nicodim de la Putna.

Pagini