Cuviosul Ioasaf Arhimandritul de la Mănăstirea Putna (1470-1484)

Arhimandritul Ioasaf a fost cel dintâi egumen şi ctitor duhovnicesc al Mănăstirii Putna. Chemat de Hristos mai întâi în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a primit tunderea monahală, s-a format duhovniceşte pe lângă cei mai aleşi părinţi ai marii lavre. Tot aici a învăţat carte Cuviosul Ioasaf de la ucenicii vestitului dascăl Gavriil Uric, deprinzând bine limbile greacă şi slavonă, precum şi meşteşugul copierii de cărţi bisericeşti. Şi era cinstit de tot soborul monahilor pentru înţelepciunea şi ascultarea lui.

În anul 1440, monahul Ioasaf a fost hirotonit preot şi a ajuns duhovnic iscusit în Mănăstirea Neamţ, povăţuind către Hristos multe suflete. Numele lui se făcuse cunoscut până la Mitropolitul Moldovei, Teoctist, şi chiar la dregătorii ţării. Pentru sfinţenia vieţii lui, a fost ales de sobor egumen şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Neamţ, făcând unele îmbunătăţiri la biserică şi întărind mult dragostea şi armonia între fraţi. Egumenul Ioasaf a dat o mare dezvoltare şcolii de caligrafi şi vieţii duhovniceşti de la Neamţ. Obştea sa număra peste 200 de călugări, dintre care mai mult de 30 erau vestiţi dascăli, psalţi, caligrafi şi duhovnici. În jurul marii lavre se nevoiau, de asemenea, zeci de sihaştri şi lucrători ai rugăciunii lui Iisus.

Auzind de nevoinţa lui, în anul 1468 Ştefan cel Mare l-a chemat, cu binecuvântarea Mitropolitului Teoctist, să fie egumen al Mănăstirii Putna. Astfel, arhimandritul Ioasaf, luând cu sine ca la 25 de călugări aleşi, ieromonahi, duhovnici şi câţiva caligrafi, a purces la Putna, ctitoria marelui domn al Moldovei, care atunci se zidea. Apoi, mănăstirea săvârşindu-se, la 3 septembrie 1470 s-a sfinţit cu mare alai, în prezenţa ctitorului ei, Ştefan Vodă, şi a zeci de mii de moldoveni.

Din această zi, egumenul Ioasaf a devenit sfetnic de taină al voievodului şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Putna, timp de 15 ani. Având o nevoinţă cu totul deosebită şi fiind înzestrat de Dumnezeu cu multă putere în faptă şi cuvânt, a reuşit în puţină vreme să întemeieze la Putna o obşte cu peste 60 de călugări, vestită în toată ţara Moldovei. Slujbele şi toată rânduiala se făceau ca la Mănăstirea Neamţ. Călugării, „rugătorii” marelui ctitor, aveau o singură datorie: să slăvească neîncetat pe Hristos şi să se roage pentru ţară şi biruinţa voievodului în războaie, iar în timpul liber să copieze cărţi de slujbă şi de învăţătură.

Cuviosul egumen Ioasaf a întemeiat la Putna, din porunca lui Ştefan cel Mare, o vestită şcoală de călugări caligrafi, pe măsura celei de la Neamţ, unde se scriau numeroase cărţi de slujbă şi de învăţătură duhovnicească. A mai format şi o altă şcoală de dascăli şi cateheţi, pentru învăţătura şi luminarea poporului, precum şi o renumită şcoală de muzică bisericească. De aici s-au ridicat egumeni şi ierarhi iscusiţi în povăţuirea sufletelor omeneşti, „dascăli” şi protopsalţi vestiţi până la Constantinopol, care împodobeau slujbele mănăstireşti, mai ales la praznice.

Săvârşind toate bine, Cuviosul Ioasaf Arhimandritul s-a retras din egumenie în anul 1476 şi s-a făcut schimonah, cu numele de Iosif. Apoi, bineplăcând lui Dumnezeu, s-a strămutat cu pace la cereştile lăcaşuri, în ziua de 19 octombrie 1484.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 119-120)