Cuviosul Paladie Tahigraful, de la Mănăstirea Putna (secolele XV-XVI)

Acest călugăr iubitor de Hristos a fost un mare caligraf format în şcoala Mănăstirii Putna. După ce deprinse bine nevoinţa cea duhovnicească, arhimandritul Ioasaf, egumenul Putnei, l-a dat să înveţe meşteşugul caligrafiei şi al împodobirii cărţilor bisericeşti de la vestiţii dascăli aduşi din Mănăstirea Neamţ: Nicodim ieromonahul, Casian monahul, Chiriac şi alţii. Astfel, în puţină vreme, smeritul monah Paladie a ajuns scriitor şi pictor vestit. Şi era în toate înţelept, cuvios şi iubitor de Dumnezeu. Cunoştea bine învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi era bun povăţuitor în obşte şi iubit de toţi. Iar pentru că scria foarte repede şi frumos, i se spunea „tahigraf”, adică „iute scriitor”.

Cunoscându-l bine Ştefan cel Mare, ctitorul mănăstirii, şi auzind despre nevoinţa lui, în anul 1488 i-a poruncit să-i scrie un Tetraevanghel pentru Mănăstirea Putna. Iar Cuviosul Paladie, îndată scriindu-l, l-a împodobit cu alese miniaturi şi icoane, spre slava lui Hristos şi bucuria marelui domn. La sfârşitul cărţii, monahul Paladie face această însemnare: „Dreptmăritorul Domn Io Ştefan Voievod, Domn a toată ţara Moldovei, a făcut, a scris şi a ferecat acest Tetraevanghel Mănăstirii sale din Putna în al 32-lea an al domniei sale, fiind arhimandrit Paisie Scurtul, prin mâna mult păcătosului tahigraf Paladie, în anul 1488. Şi s-a început în luna septembrie 3, şi s-a sfârşit în martie 23”.

Scriind şi alte cărţi ale dumnezeieştilor Părinţi cu învăţături filocalice şi săvârşind bine călătoria acestei vieţi, Cuviosul Paladie s-a strămutat cu pace la cereştile lăcaşuri, către începutul secolului XVI.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 134)