Strigă cu buzele tale, strigă în inimă cu credinţă, cu toată fiinţa ta. Strigă ca un cerşetor înaintea porţilor împăratului: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Strigă ca un fiu către iubitorul său tată: „Deşi am rătăcit, sunt fiul tău. Sunt lucrul mâinilor Tale, deşi m-am făcut de nimic. Deşi acum sunt rătăcit, sunt o oaie din turma Ta. Sunt o stea pe cerul Tău, deşi m-am întunecat. Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”

Frate, ochii mei se umplu de lacrimi şi cu greu mai pot vorbi când mă gândesc la ce bucurie este, ce binecuvântare să fii rob al lui Hristos! Îl vei vedea după moarte, şi, într-o fericire şi o binecuvântare de negrăit, vei cădea la picioarele Lui şi vei striga: „Am fost al Tău, şi Tu m-ai mântuit. Slavă Ţie, Făcătorul meu de bine, în veci!”. Frate, poate fi oare o fericire mai mare?!

Asupra ta au venit necazuri, că ai suferit jigniri şi că n-ai nici un sprijin din nici o parte. Nu te întrista. Luaţi seama să nu vă speriaţi (Mat. 24, 6). Iar după cuvintele Apostolului: Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi (I Cor. 10, 13).

Valurile lovesc stânca, vântul aduce val după val, dar piatra stă neclintită pentru că este piatră. Trebuie să suferi ispitele pentru a te face ostaş încercat al lui Hristos. Gândeşte-te la alaiul care îl înconjoară pe un împărat. Printre dregători avem căpetenii, magistraţi, şutaşi; toţi sunt ostaşii împăratului. Dar ce jalnic ar fi ca sutaşul, magistratul sau căpetenia care poartă acest titlu, veşmântul sau această armură de luptător să nu fi fost de fapt niciodată la război, să nu fi trecut prin nici o bătălie, să nu se fi ostenit într-un marş, să nu se fi expus nici la cele mai mici primejdii, să nu fi suferit niciodată de foame şi sete, să nu fi auzit nici măcar trâmbiţele ce vesteau bătălia. Dar aici nu este aşa. Fiecare în parte şi-a arătat curajul, a suferit răni, a trecut prin lupte şi s-a pregătit, dacă nevoia o cerea, să-şi pună viaţa pentru împărat. Arată-te a fi curajos şi vrednic de această chemare. Ucide patimile cu sabia duhovnicească, păzeşte-ţi inima cu armura dragostei pentru Hristos, păzeşte-ţi mintea cu coiful credinţei, iar cu pavăza temerii de Dumnezeu întoarce săgeţile ispitelor. Fie ca dragostea de Dumnezeu să te însoţească!

(Cugetările unei inimi smerite – un document din secolul al XV-lea despre viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 26-27)