Doi creștini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia în condiții grele, nu erau avioane.

Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toți bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:

– Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.

– Cum dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?

Și a plecat celălalt singur și a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomerație, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul, odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, și-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în fața altarului.

Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare! Cel care a îngrijit de bolnavi s-a așezat pe poziția de vârf a Scripturii: Iubirea.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 19-20)