Darul deosebirii gândurilor (discernământul) este unul din cele mai rare daruri ale harului Duhului Sfânt. Sfântul Ioan Scărarul, care a rezervat acestui subiect un întreg capitol al „Scării raiului”, ne deslușește sensurile lui într-un mod cât se poate de edificator: „Precum atunci când scoatem apă din fântână se întâmplă ca, fără să ne dăm seama, să scoatem și unele animale numite broaște, tot astfel, atunci când lucrăm virtuțile, deseori amestecăm cu dânsele în mod inconștient și făptuirea unor patimi, ca spre pildă: lăcomia pântecelui se împletește cu primirea de străini, desfrânarea cu dragostea, viclenia cu dreapta judecată, răutatea cu priceperea, iar încetineala, lenevia, împotrivirea în cuvânt, prea marea încredere în dreptatea faptelor proprii și neascultarea cu blândețea; încrederea în știința proprie cu tăcerea; mândria cu bucuria; lenea cu nădejdea; osândirea iarăși cu dragostea; trândăvia și lenevia cu liniștea; asprimea cu fecioria; încrederea în sine cu smerenia”.

Câtă trezvie e necesară pentru a deosebi patimile de virtuți, și cu atât mai mult patimile trupești de cele sufletești! Deși nouă ni se pare că suntem virtuoși, este posibil să fim, de fapt, în slujba diavolului, cultivând patimile. Să fim deci atenți la „broaștele din fântână”, care izvorăsc de obicei din patima slavei deșarte; această patimă se împotrivește cu înverșunare ascultării și împlinirii poruncilor dumnezeiești.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 303)