Încercați să depășiți unele prejudecăți și să înțelegeți că, uneori, în spatele unor lucruri de genul acesta, se ascunde cuvântul Evangheliei la fel de plenar ca în Evanghelia însăși, pe care, de fapt, o țineți pe raft și care se prăfuiește de neumblat la ea. Că, dacă ne între­băm acum unii pe alții câți am citit astăzi măcar o pagi­nă din Evanghelie, ne ascundem mâinile pe sub masă. A ajuns Evanghelia lui Hristos să fie ultima carte, ultima carte. Citim cursuri, referate, ziare, reviste, citim texte, citim mail-uri, citim sms-uri, citim... nici nu mai știu ce citim – firme de mașini. Iar Evanghelia lui Hristos stă în praf! Stă în praf pentru că suntem praf.

Atât valorează o familie și un neam, cât a înțeles din Evanghelie. Asta este măsura unei familii. Acum, sigur că nu trebuie nici cu asta să exagerăm... Vine doamna de la serviciu cu două genți și fratele o întâmpină în ușă: Soro, după cuvântul psalmistului te întâmpin. Tu binecuvânta­tă fiind... Să fim serioși! Când Sfântul Apostol Pavel ne spune să vorbim în cuvinte duhovnicești, în psalmi, nu ne spune să nu punem mâna pe sacoșele doamnei care urcă treptele. Cuvântul duhovnicesc trebuie să nască ges­tul duhovnicesc. Din nefericire, gesturile noastre intime din familie sunt de adâncă nepăsare și orice creștinism schițăm, îl schițăm de pomană.

(Părintele Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 40-41)