Biserica Ortodoxă
Dar dacă înţelegem şi simţim că Hristos, Maica Domnului, sfinţii, Sfintele Taine, sfintele icoane şi însăşi Sfânta Liturghie sunt mereu noi pentru cei ce cred cu adevărat în ele, atunci vom realiza că Ortodoxia este mereu nouă.
Biserica noastră Ortodoxă este o Biserică veche, cea mai veche. Unii o consideră, câteodată, chiar învechită, demodată! Da, este demodată, în măsura în care acceptăm că Iisus Hristos este demodat! Este învechită, dacă socotim că este învechit Iisus Hristos! Şi Maica Domnului. Şi sfinţii. Ea este învechită, dacă socotim că sunt învechite Sfintele Taine şi sfintele icoane. Atunci este învechită! Dar dacă înţelegem şi simţim că Hristos, Maica Domnului, sfinţii, Sfintele Taine, sfintele icoane şi însăşi Sfânta Liturghie sunt mereu noi pentru cei ce cred cu adevărat în ele, atunci vom realiza că Ortodoxia este mereu nouă, întrucât Hristos Domnul este mereu - ieri, astăzi şi în veci - Acelaşi, în noi toţi.
Ortodocşii au moştenit acest tezaur, fară să aibă vreun merit. A ales Dumnezeu anumite zone ale pământului în care să se păstreze credinţa ortodoxă. A fost şi şansa acestui pământ românesc să fie ales de Dumnezeu pentru Ortodoxie.
(Casian, Episcopul Dunării de Jos, Scara Căinței, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați 2003, p. 91)
În Biserică nu există deznădejde
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro