Bogăţia ‒ când ne lipseşte de iubirea lui Dumnezeu?

Cuvinte duhovnicești

Bogăţia ‒ când ne lipseşte de iubirea lui Dumnezeu?

    • Bogăţia ‒ când ne lipseşte de iubirea lui Dumnezeu?
      Foto: Constantin Comici

      Foto: Constantin Comici

Sărăcia devine rădăcina bucuriei desăvârşite, căci tot ce avem dovedeşte iubire.

Sărăcia care deschide Împărăţia Cerurilor vine din cunoştinţa că dacă nimic din ceea ce este al meu nu este cu adevărat al meu, atunci tot ce am este un dar al dragostei – dragoste dumnezeiască sau omenească –, iar aceasta face ca lucrurile să fie altfel decât credem. Când vom înţelege că nu avem viaţă de la noi şi totuşi existăm, vom putea spune că asistăm la o neîntreruptă şi susţinută lucrare a iubirii lui Dumnezeu.

Dacă vedem că orice avem nu putem forţa în niciun chip să fie al nostru, atunci înseamnă că totul este iubire dumnezeiască, manifestată concret în fiece clipă;  atunci sărăcia devine rădăcina bucuriei desăvârşite, căci tot ce avem dovedeşte iubire. N-ar trebui niciodată să încercăm să ne apropriem lucruri, pentru că numind ceva „al nostru” şi nevăzându-l ca pe un neîntrerupt dar al lui Dumnezeu, înseamnă să avem mai puţin, şi nu mai mult. Dacă este al meu, este în afara acestei relaţii de iubire reciprocă, iar dacă este al Lui şi îmi este dat în folosire zi după zi, secundă după secundă, atunci este un act permanent reînnoit al iubirii dumnezeieşti.

Ajungem astfel la gândul plin de bucurie: „Slavă Domnului că nu este al meu. Dacă ar fi al meu, ar însemna posesie, dar fără dragoste, din păcate”. Relaţia în care ne aşază acest gând este ceea ce Evanghelia numeşte Împărăţia lui Dumnezeu: fac parte din Împărăţie doar cei care primesc toate lucrurile de la Împărat, într-o relaţie de iubire reciprocă, şi care nu voiesc să fie bogaţi, căci a fi bogat înseamnă a fi lipsit de iubire, în vreme ce eşti stăpânit de lucruri. În clipa în care Îl descoperim pe Dumnezeu din această perspectivă şi înţelegem că toate lucrurile sunt ale lui Dumnezeu şi totul este al Lui, atunci începem să intrăm în această Împărăţie dumnezeiască şi să devenim liberi.

(Arhiepiscop Antonie Bloom, Living Prayer, Fletcher & Son Ltd, Norwich, 1966, pp. 24 -25)