Domnul Hristos n-a venit acum să ne judece, ci să ne ierte și să ne vindece. Dumnezeu vine și bate la ușa inimii noastre împietrite și chinuite de necazuri; nu se scârbește, nu zice că nu merităm. 

În același timp, Sfântul Apostol Pavel zice să ne cercetăm dacă suntem vrednici. Ce-i această vrednicie? Este lepădarea de neputința noastră și cerința de a ne învrednici de El. Astfel ne învață rugăciunile înainte de Sfânta Împărtășanie. Fă-mă vrednic, Doamne, învrednicește-mă, Doamne! Învrednicirea, asceza, arta creștină de a dobândi sfințenia, de a dobândi îndumnezeirea, e lucrarea lui Dumnezeu.

Scopul existenței noastre este de a dobândi bucuria pe care nu ne-o ia nimeni, chiar dacă suntem răstigniți, chiar dacă suntem condamnați, chiar dacă suntem bătuți. Mântuitorul a spus: „Fericiți veți fi când vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru ca rău, din pricina Fiului Omului” (Luca 6, 22). Cum e posibil? Este, pentru că bucuria mea nu stă în ceea ce-mi fac cei din jur, ci în darul lui Dumnezeu. Și atunci, ca să mă învrednicesc de aceasta, trebuie să mă deschid lui, să-L las să lucreze El în mine.

(Părintele Ioan de la Rarău, Duhul lumesc, Editura Panaghia, 2008, p. 240)