Hristos avea dragoste și îndelungă-răbdare, pe cărturari îi mustra și-i învăța, iar, prin aceasta, pe satana îl ardea. Îi învăța drumul spre mântuire, le vestea învierea morților, le descoperea taina, viața cea veșnică, iar pe atei îi bătea prin iubirea și slava Tatălui și iubirea de oameni. În felul acesta, în loc de ură pierzătoare, Iisus îl răpune pe tatăl iadului prin bunătate față de oameni și prin cinstirea Tatălui ceresc.

Iisus l-a bătut [pe diavol] prin iubirea de Dumnezeu și de oameni, dând Trupul Său (după ce a fost ocărât, pălmuit, biciuit, scuipat, batjocorit, sângerat) să fie răstignit ca un făcător de rele. Dar diavolul n-a știut că, învățând pe oameni să ceară răstignirea nedreaptă, prin Cruce, va fi biruit de Iisus, și că vor scăpa din iad toți drepții Vechiului Testament, că vor învia apoi pe vecie, cum s-a și întâmplat [prin învierea lui Iisus – începutul învierii noastre] și că va da oamenilor cel mai desăvârșit model de luptă, ca să fie învins și de ei, prin pilda Sa și prin strădania lor. Oamenilor ne revine sarcina nu numai de-a crede în Dumnezeu, de-a cunoaște învățătura lui Iisus (cu asta nu s-a realizat problema mântuirii), ci trebuie să și trăim pilda lui Iisus.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 38-39)