Când și cum a apărut rugăciunea inimii?

Dar făcându-l pe om, a zidit Dumnezeu în el o cămară de nuntă în care, intrând, omul să-L poată oricând întâlni pe Creatorul său şi să-I audă glasul. Acest loc înalt este inima omului şi de fiecare dată când omul coboară aici pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, în casa Sa are loc o întâlnire care se numeşte Rugăciune.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată şi nimeni nu cunoaşte Numele Lui, El este de nenumit şi de nedescris... Dar făcându-l pe om, a zidit Dumnezeu în el o cămară de nuntă în care, intrând, omul să-L poată oricând întâlni pe Creatorul său şi să-I audă glasul. Acest loc înalt este inima omului şi de fiecare dată când omul coboară aici pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, în casa Sa are loc o întâlnire care se numeşte Rugăciune. Rugăciunea inimii există, aşadar, de când e omul, pentru că omul există cu adevărat doar când descoperă acest loc al neîncetatei sale paşteri la viaţa dumnezeiască. Dumnezeu îl cheamă pe om în inima sa, El îl cheamă la viaţă, şi numai omul care Îl ascultă se împlineşte cu adevărat ca om. Aceasta este vocaţia omului.

Iată de ce, de la un capăt la celălalt al Bibliei, răsună chemarea lui Dumnezeu: „Shema Israel!”, care conţine în ea întreaga viaţă spirituală: „shema” înseamnă „ascultă” şi vine de la rădăcina „shem” (care înseamnă „nume”).

A asculta Numele lui Dumnezeu în adâncul inimii noastre înseamnă a ne naşte la viaţă, înseamnă a primi sâmburele divin care este propriul nostru nume, persoana ascunsă în adâncul din noi. Adam şi Eva, primii oameni, au trăit în această uluitoare intimitate cu Dumnezeu, primindu-se de la El „gură la gură”, cum spune textul ebraic, printr-o transfuzie de suflare de Viaţă. Dar, foarte curând, ei au refuzat ascultarea şi ruptura nu a întârziat să apară. Urmarea: crima lui Cain din cea de a doua generaţie.

În loc să mai caute Numele dinlăuntrul său, omul începe să-şi caute re-numele din afară, pierzându-şi astfel axa lăuntrică. Dezaxat, Cain se risipeşte în rătăcirea exterioară, construind fără Dumnezeu culturile şi civilizaţiile, lumea din afară. Aceasta este condiţia omului „alungat din Rai”, adică existenţa în afara sa, lipsit de identitate. Cu toate acestea, Dumnezeu depăşeşte provocarea, pentru a păstra harul Legământului, și dăruindu-le lui Adam şi Evei un al treilea fiu, pe Set. Acesta, cu adevărat, deschide o nouă descendenţă din care se naşte Enos, despre care Biblia spune că este cel care, după cădere, începe a „chema numele Domnului Dumnezeu” (Facerea 4, 26).

Aşadar, calea de întoarcere este posibilă şi omul poate deveni Om prin această chemare care este chiar locul împlinirii sale: „Enos” înseamnă „Om”! Astfel încât, odată cu neamul semiţilor care se naşte din Sem, primul născut al lui Noe („sem” însemnând „purtătorii Numelui”), se naşte şi Tradiţia Rugăciunii lui Iisus, ai Cărui ucenici, la rândul lor, vor purta Numele „scris pe frunţile lor” (Apocalipsa 14, 1). Vedem astfel că descendenţa purtătorilor Numelui nu s-a întrerupt de la Facere până la Apocalipsă şi ucenicii lui Hristos, creştinii, sunt semiţii ajunşi la desăvârşire.

(Alphonse şi Rachel Goettmann, Rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea inimii, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 21-22)

De la același autor

Ultimele din categorie