Postul are ca scop îmblânzirea pornirilor dezordonate şi poftelor trupului, şi să-l smerească pe om.
Și a povestit, zâmbind, că odată a întrebat pe părintele Paisie, cunoscutul pustnic din Sfântul Munte, cele despre foc, iar acela, cu umorul său caracteristic i-a spus:
- Desigur, aşa să faci! Oriunde vei merge să ai cu tine un bidon cu benzină şi dacă cineva îți cere să nu postească pentru motive de sănătate, să-i spui: „Aşteaptă o clipă!”. Aruncă atunci benzină în cele patru părţi ale camerei lui şi dă-i foc. Dacă îl vei vedea că nu se poate mişca şi e în primejdie să ardă, să-i îngădui să se dezlege. Dar dacă-l vei vedea că sare şi fuge să se salveze, să-i spui: Tu trebuie să posteşti!”
Postul are ca scop îmblânzirea pornirilor dezordonate şi poftelor trupului, şi să-l smerească pe om. Dacă boala, potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, a luat pe seama ei treaba asta, atunci ce să-i mai facă postul?
(Arhimandritul Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 107)

Despre Arhimandritul Epifanie Teodoropulos
Arhimandritul Epifanie a fost unul din marii duhovnici și canoniști ai Greciei din veacul al XX-lea. Ținut la evlavie în Sfântul Munte și întreaga țară pentru înțelepciunea sa duhovnicească, era nelipsit de la fiecare adunare a Sfântului Sinod al Bisericii Eladei pentru cunoștințele sale în privința Sfintelor Canoane al Bisericii. Încă din pruncie, de la cinci ani, lua parte la slujbele din parohia sa, postind și împărtășindu-se asemenea unui om mare. În 1949 absolvă cursurile Facultății de Teologie din Athena, iar în aceeași perioadă intră sub oblăduirea a celui ce i-a rămas părinte duhovnicesc până la moarte – Părintele Filothei (Zervakos), starețul mănăstirii Longovarda din Paros. În 1956 este hirotonit diacon, iar în 1961 ieromonah. A întemeiat în 1976 Sihăstria Preasfintei...