Să vă spun un caz. Ați auzit și dumneavoastră de Clémenceau; a fost un om de știință francez care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clémenceau l-a călcat o mașină și, desigur, a apărut o ediție specială de ziar: „Marele Clémenceau lovit”, „Marele Clémenceau internat la spitalul cutare, îngrijit de doctorul cutare”, care informa lumea în acești termeni la superlativ. A scăpat din accident acest Clémenceau și a spus așa: „Domnule, pe mine nu doctorii aceștia m-au făcut sănătos, ci o asistentă care s-a ocupat de mine, dar de care n-a vorbit nimeni, niciun ziar”. În acest timp, un alt mare om de stat și scriitor a fost și el călcat de o mașină, și a vrut să fie dus la un spital unde erau călugărițe. „Dar cum, dumneavoastră, care erați...?!” „Treaba voastră ce credeți, eu vreau să mă fac sănătos”.

Vedeți, mâna aceasta catifelată a doctorului, plecată de la porunca inimii... Știți dumneavoastră câtă nevoie are omul bolnav să fie întărit? Pentru că foarte-foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de alții. Ce să-ți facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc? Și nu numai un simplu doctor, ci și Stăpânul nostru, Dumnezeu. Nu poate să te mântuiască, domnule, fără participarea ta. Ți-a dat atât de multe lucruri dumnezeiești în tine ca să-L ajuți pe El să te mântuiască. Pentru că El ne-a creat și pentru că ne iubește foarte mult, dorește să ne mântuiască. Și atunci, iubindu-ne, Îl ajutăm să ne mântuiască nestând pe loc. (Arhimandritul Arsenie Papacioc)

(Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, p. 131)