Ce putem cere în rugăciune?
Răbdarea este o virtute, una dintre cele mai mari ale creștinătății. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: „Când vă rugați, nu spuneți multe!”. Aceasta era și o reacție împotriva sporovăielilor pe care le practicau fariseii, pentru că Tatăl nostru știe de ce avem trebuință.
Cum ne putem da seama dacă ceea ce vrem să cerem în rugăciune este bun și folositor pentru noi? Dacă cer răbdare în boală și nu vindecare, e păcat?
Răbdarea este o virtute, una dintre cele mai mari ale creștinătății. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: Când vă rugați, nu spuneți multe! Aceasta era și o reacție împotriva sporovăielilor pe care le practicau fariseii, pentru că Tatăl nostru știe de ce avem trebuință. Așa încât nu trebuie să stăruim prea mult în etalarea obiectivelor. Gândul trebuie să-l ai, pentru că te rogi, totuși, pentru ceva, dar fără să intri în prea multe amănunte, deoarece altfel, într-un fel, Îi tăgăduiești puterea lui Dumnezeu de a te înțelege chiar înainte de a o rosti tu prin cuvinte. Important este ca rugăciunea să fie sinceră, curată și stăruitoare, și, dacă se poate, să crezi cu atâta putere, încât să elimini chiar speranța: să rămână credința pură. Să crezi că ceea ce ceri de la Dumnezeu s-a și înfăptuit. În clipa aceea Îi și mulțumești, fără îndoială.
(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 42-43)